Pablo Cortacero, făcut praf de Ion Crăciunescu pentru minciunile de la Dinamo: „Și-au bătut joc! Să plece! Suntem de râsul unor spanioli”
Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu (70 de ani), a criticat în termeni duri managementul spaniol de la Dinamo pentru criza financiară grea în care se află clubul din „Ștefan cel Mare”.
Ion Crăciunescu afirmă că Pablo Cortacero și restul spaniolilor din conducere fac un rău foarte mare clubului și laudă eforturile sportive ale echipei.
Ion Crăciunescu îl distruge pe Pablo Cortacero, după ce a mințit că bagă milioane de euro la Dinamo
„Și-au bătut joc! Să plece! Suntem de râsul unor spanioli. E bine să vorbim, chiar și acum, poate se rezolvă ceva în ceasul al 12-lea. Trebuia să fie o regulă, nu poți prelua clubul dacă nu ai bonitate (n.r. – capacitate de plată și de credit)!
E o situație complicată la Dinamo. Jucătorii nu văd niciun orizont, sunt neplătiți de atâta timp, sunt la pământ din punct de vedere psihic. Antrenorul duce o muncă incredibilă”, a tunat Crăciunescu în cadrul emisiunii „Fotbal Club” de la Digi Sport.
Intrat într-un con de umbră în ultima perioadă, patronul spaniol de la Dinamo, Pablo Cortacero nu a livrat încă banii promiși, iar oamenii din club nu mai au încredere în cuvintele sale. Singurii care încearcă să mențină clubul pe linia de plutire sunt fanii, care fac eforturi uriașe de la etapă la etapă.
Marți, cu o zi înainte de derby-ul cu FCSB din Cupa României, DDB a anunțat depășirea unui prag psihologic în strângerea de fonduri pentru echipă. Mai mult, „câinii” strâng rândurile și se apropie de borna de 14 mii de socios.
Dinamo are șansa revanșei cu FCSB, după eșecul din campionat de acum o săptămână. Echipa lui Jerry Gane a pierdut cu 1-0, dar speră să dea lovitura în Cupa Românei. Ar fi și o revanșă, după semifinala de anul trecut, despre care dinamoviștii spun că au pierdut-o nemeritat.
DDB își continuă drumul spre salvarea clubului. Suporterii mai fac un pas spre ținta de 2 milioane de euro, bani strânși din contribuțiile membrilor proiectului care poate salva clubul.
„AM MAI SPART UN PRAG! 5.000.000 lei
Și asta nu e tot. Urmează să actualizăm sumele și cu ultimul sold out de pe Arena Națională (meciul cu Gaz Metan) și cu sumele de la sold out-ul de care ne apropiem acum.
După actualizarea soldului vom avea cu 10% mai mult, adică în jur de 5.500.000 lei. Am trecut de o bornă kilometrică foarte importantă în drumul nostru spre 2 milioane de euro.
Ne apropiem de 14.000 de membri. S-a spus de multe ori că suntem puțini față de 122.000 de oameni care sunt pe pagina aceasta. Nu e deloc așa. 14.000 de socios într-un timp atât de scurt înseamnă ENORM DE MULT!
Dacă ar fi să ne comparăm cu un alt club din Sud-Estul Europei, Hajduc Split, care a pornit cu proiectul socios cu câțiva ani înaintea noastră, stăm destul de bine. Ei au puțin peste 10.000 de membri, iar cotizația lor costă puțin peste 10€.
Haiduc Split a reușit să atragă atenția investitorilor și sponsorilor tocmai prin proiectul socios și acum clubul este salvat.
Suntem încrezători că vom reuși și noi. Secretul este acesta: SĂ NU NE OPRIM!”, au scris fanii pe pagina de Facebook a PCH.