Pablo Cortacero, întâlnire de urgență cu Ionuț Negoiță! „Acum se face un audit”. Care este planul omului de afaceri spaniol și cum arată echipa de conducere a clubului | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

pablo-cortacero-ionut-negoita
Vezi galeria foto - 6 poze

Pablo Cortacero s-a întors în România și a avut un program foarte încărcat. A fost la meciul lui Dinamo, a stabilit echipa de conducere, dar a avut o întâlnire și cu fostul acționar principal al clubului. Cu Ionuț Negoiță a discutat din nou despre datoriile grupării din „Ștefan cel Mare” pentru că „nu vrea surprize”.

  • Interviul integral acordat de Pablo Cortacero va fi difuzat în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, miercuri, 30 septembrie, după ora 10:00!

Pablo Cortacero are planuri mari cu Dinamo. A adus jucători cu salarii mari și l-a numit antrenor pe Cosmin Contra. Omul de afaceri este reprezentantul unui fond de investiții care a preluat clubul în luna august a acestui an.

Cortacero a revenit de puțin timp în România și s-a întâlnit cu Ionuț Negoiță. Au mai rămas încă lucruri care nu sunt stabilite. Noul investitor de la Dinamo a dezvăluit, în exclusivitate pentru ProSport Live, cum s-a desfășurat discuția cu omul de afaceri care spunea că este gata să vândă clubul cu un leu.

Pablo Cortacero a aflat de la Ionuț Negoiță care sunt datoriile

Întrebat dacă s-a întâlnit din nou acum cu Ionuț Negoiță și daca are noi detalii despre datoriile clubului Dinamo București, Pablo Cortacero a explicat că încă nu a terminat de discutat toate aspectele cu fostul finanțator.

„Da, da. Tocmai ce m-am întâlnit puțin cu el acum, pentru că nu am avut prea mult timp. Mai avem încă lucruri de discutat. Chiar acum se face un audit intern, atât economic, cât și juridic, ca să știm situația reală a clubului, să știm care este bilanțul contabil, dar nu vrem surprize, vrem ceva real.  Evaluăm asta și cred că în 2-3 săptămâni vom avea toată radiografia clubului.

Vom ști toate datoriile și, începând de acolo, vom lua toate deciziile importante”, a declarat Pablo Cortacero, în exclusivitate pentru ProSport Live.

Pablo Cortacero promite că va achita toate facturile restante

După acest audit va urma un adevărat moment zero. De atunci, spaniolul promite că va începe să achite toate facturile restante. Și jucătorii au bani de primit. Cosmin Contra s-a plâns că salariile nu sunt plătite la zi.

„Începând de acolo va trebui să facem o infuzie de capital, să investim bani ca să achităm datorii și tot ce mai trebuie și să restructurăm totul”, a mai spus Cortacero.

La Dinamo va urma o perioadă în care se va face o evaluare serioasă, urmată de o restructurare. De toată această poveste se vor ocupa noii conducători ai clubului.

„Chiar acum se restructurează departamentele, avem un director general (n.r. Alex Couto Lago). Din punct de vedere sportiv avem efectivul complet, atât Rufo, ca director sportiv, împreună cu Marcos Rubino, care va fi directorul sportiv al Academiei, deci vrem să fim un club profesionist și ne mai rămân multe lucruri de pus la punct.

Nu se face totul peste noapte. E nevoie de mult timp și pas cu pas. Nu-mi puteți cere ca de pe o zi pe alta să se schimbe totul”, a mai declarat Cortacero, în exclusivitate pentru ProSport Live.

Publicat: 29 09. 2020, 23:36
Actualizat: 29 09. 2020, 23:39