Pablo, gata de luptă
Argentinianul Pablo Osvaldo Vazquez va fi
prezent azi la antrenamentele echipei de pe Bega, după ce și-a
negociat aseară la București contractul.
Monitorizat
de bănățeni în ultimele șase luni de zile, atacantul are datoria să
îl înlocuiască pe Gigel Bucur în echipa timișoreană, după ce
golgeterul bănățenilor va pleca la Kuban Krasnodar în această
iarnă. „În condițiile în care ne
despărțim de Bucur, nu puteam să rămânem neacoperiți”, a spus ieri
Marian Iancu. Deși ar fi dorit să îl aducă pe Vazquez abia după ce
s-ar fi lămurit complet situația lui Gigel, patronul de pe Bega a
fost presat de timp și a decis să acționeze decisiv în aducerea
argentinianului. „Nu puteam pierde jucătorul, avem mare încredere
în el și în oamenii care l-au recomandat, sunt niște timișoreni
care monitorizează campionatele din America de Sud”.
Pablo Vazquez a jucat în
ultima perioadă pentru gruparea boliviană Strongest La Paz, dar a
absentat în ianuarie de la reunirea echipei sud-americane.
Fotbalistul are 26 de ani și a costat aproximativ 500.000 de euro,
iar salariul său este de 150.000 de euro pe sezon.
AICI PRIMELE DECLARAȚII DATE DE VAZQUEZ LA SOSIREA ÎN
TIMIȘOARA!
MĂ‚RTURIE / „Iancu
m-a adus cu picioarele pe pământ”
Portarul Costel Pantilimon
spune că a tras învățămintele necesare din mustrările pe care i
le-a făcut în decembrie patronul Marian Iancu. „E bine să fii
lăudat, dar și criticat. Așa m-a adus domnul Iancu cu picioarele pe
pământ, poate avea și el dreptate și eu am înțeles ce mi-a zis. A
fost o discuție care mi-a rămas în minte și am învățat destule după
ea”, a spus Panti.
MEDICAL / Vaccinați
împotriva gripei porcine
La finalul antrenamentului
de ieri, jucătorii și membrii staffului din lotul timișorean au
fost vaccinați împotriva virusului gripei AH1N1, la indicațiile
medicilor echipei. În turul campionatului, mai mulți jucători au
fost virusați, dar în urma analizelor s-a constatat că a fost vorba
de gripa sezonieră.
DUBII / Dede ar putea
rata transferul la Poli
Din cauza accidentării
suferite în partida Angolei cu Mali, mijlocașul Dede ar putea rata
contractul cu Poli Timișoara. „Ne îngrijorează situația lui,
deoarece după Cupa Africii trebuia să facă testele medicale, dar
trebuie să fie apt pentru ele. Aveam nevoie de el în retur pentru a
crea o concurență puternică pe postul său”, a spus ieri patronul
Marian Iancu. Dede are contractul cu Timișoara semnat, dar actul nu
este încă înregistrat la Liga Profesionistă de Fotbal.
AMBIȚIE / „Vreau să am
mai multe șanse în retur”
Deși a jucat puțin în
turul campionatului, Claudiu Ionescu ar dori să rămână la Timișoara
și să pună osul la câștigarea primului titlu din istoria clubului
de pe Bega. „Vreau să am șansa de a evolua mai mult decât în tur și
să arăt că nu am venit degeaba la Timișoara. În câteva jocuri în
care am jucat eu consider că nu am arătat ce pot”, a spus ieri
mijlocașul lui Poli.