Ieri, Gigi Becali a organizat o conferință de presă, la care a participat și Mihai Stoichiță (foto), pentru a prezenta Steaua drept o echipă unită. Tehnicianul nu a părut însă în apele lui, mai ales că nu era hotărât să onoreze invitația finanțatorului, fiind preocupat de situația sa la club.
Ieri, la palatul din Aleea Alexandru, circ total marca Gigi Becali. Latifundiarul „a bătut”, iar apoi a sfâșiat un exemplar al Gazetei Sporturilor, totul în dorința de a arăta tuturor că are încredere maximă în Stoichiță: „I-am spus și lui Mihai să vină, să fie lângă mine pentru că încep atacuri împotriva Stelei. Stoichiță e aici, nu e vorba de niciun adio. Am spus că am plecat împreună și vom fi până la final. Sunteți surzi? N-aveți urechi? Vorbesc turcește?”, a spus Gigi Becali.
Dinamo poate fi cap de linie
Stoichiță știe că nu se poate baza pe garanțiile patronului, așa că și-a făcut planul pentru următoarele meciuri. Dacă nu va obține șase puncte din următoarele meciuri, cu Urziceni și Oțelul, pare tentat să renunțe. Decizia, pe care „Lippi” a discutat-o și cu colaboratorii săi, se pare că a fost luat ca să se protejeze de eventualele umilințe care se așteaptă să-i fie administrate de Becali în cazul unui parcurs dezamăgitor.
„Am discutat cu Gigi Becali și mi-a spus că nu sunt în pericol”, Mihai Stoichiță, antrenor Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER