Pace în familia Pârvulescu
Gaz Metan a scos un egal, 0-0, sâmbătă seara cu Pandurii, la
Târgu Jiu. Meciul a prilejuit o dispută interesantă tată-fiu în
familia Pârvulescu.
Președintele executiv al „pandurilor”, Eugen Pârvulescu, a rămas
singur, sâmbătă seara, în disputa din familie cu fiul său Paul,
jucător la Gaz Metan. Soția șefului de la Pandurii l-a susținut pe
Pârvulescu junior la Târgu Jiu, chiar dacă Pandurii era echipa mai
nevoiașă în această ecuație.
„0-0 a fost bine. A fost pace în familie. Este un teren
greu, am văzut, etapele trecute, cum Dinamo și Urziceni au lăsat
puncte aici. Pandurii, echipă bună, motivată, agresivă, a vrut să
câștige, dar și noi suntem o echipă bună. Mama mi-a spus dinainte
de meci că ține cu mine”, a declarat Pârvulescu jr.
„Am trăit intens, vă dați seama. Am avut emoții foarte mari
pentru amândoi. E bun 0-0 pentru Gaz Metan, pentru Pandurii nu prea
este”, a spus și soția lui Eugen Pârvulescu.
Vor
puncte la Cluj
Ajunși la un îngrijorător -6 la adevăr după jocul de sâmbătă
seara cu Gaz Metan, „pandurii” vor să redreseze corabia tocmai pe
terenul campioanei CFR Cluj. „Îmi doream victoria pentru că aveam
nevoie de cele trei puncte. Acesta este fotbalul, ne pare rău. Am
ajuns la -6 și e din ce în ce mai greu. Încercăm să luăm puncte la
Cluj”, a comentat Pârvulescu senior.
Pentru noi este un rezultat bun, pentru Pandurii e un rezultat
care nu le convine
Paul Pârvulescu, mijlocaș Mediaș