Pace la Steaua!** Adevăratul MOTIV pentru care Becali l-a iertat pe Tătărușanu și ce „MANEVRĂ‚” a încercat Gigi la palat
Ciprian Tătărușanu a fost iertat de Gigi Becali, după o discuție pe care cei doi au avut-o în cursul zilei de sâmbătă. Anunțul a fost făcut chiar de patronul Stelei, cel care timp de două zile l-a făcut cu ouă și cu oțet pentru greșelile de la „dubla” cu Twente.
Ce stă însă în spatele acesteri răsturnări incredibile? Gigi Becali a fost sfătuit de apropiații săi să renunțe la discursul tăios la adresa lui Tătărușanu, deoarece riscă să piardă mulți bani. Unul dintre ei a fost Victor Pițurcă, cel care l-a și chemat la națională pentru amicalul cu Uruguay, deși Tătărușanu n-a avut cele mai bune evoluții cu Twente.
Portarul în vârstă de 26 de ani a fost în vară subiectul unor discuții despre un transfer în Serie A, acolo unde era dorit de Napoli și Lazio, dar afacerea nu s-a mai realizat. Totuși, Tătărușanu a rămas cu o cotă foarte bună, iar șefii Stelei speră să reușească să-l vândă pe câteva milioane de euro.
Ori dacă Becali rămânea pe poziția pe care s-a plasat în ultimele două zile, Tătărușanu ar fi intrat într-un con de umbră, care i-ar fi îndepărtat pe doritori. Așa că omul de afaceri din Pipera a urmat sfaturile celor din anturajul său și a ales să facă un compromis, așteptând acum răsplata financiară.
Totuși, pacea de sâmbătă a avut și câteva condiții. Becali i-a „sugerat” lui Tătărușanu să renunțe la actuala firmă de impresariat, care își are sediul în Italia și cu care a semnat în vară, în favoarea verilor săi. De altfel, Gigi l-a „sfătuit” și-n trecut să semneze cu firma fraților Becali: „Tătărușanu trebuie să înțeleagă că, de la Steaua, poate să plece la un club mare doar dacă semnează cu verii mei! O să-i spun să rupă înțelegerile pe care le are cu alți impresari”.
Astfel, este de așteptat ca Tătărușanu să fie în retur prima opțiune pentru postul de titular, chiar dacă nu va fi în cea mai bună formă.