Numirea lui Ion Crăciunescu este cea mai bună soluție pe care șeful FRF o are la dispoziție în acest moment. Chiar dacă relațiile dintre cei doi sunt mai degrabă reci, Sandu e dispus să facă un compromis. Conform surselor din lumea arbitrajului, cei doi ar fi stabilit, prin intermediari, anumite puncte ale viitoarei colaborări.
Căutările pentru un șef al Comisiei Centrale a Arbitrilor ar putea lua sfârșit în următoarele zile. Mircea Sandu a filtrat candidații pentru acest post și a rămas cu un singur nume: Ion Crăciunescu. „Nu a uitat certurile din trecut, dar e conștient că e cam singura opțiune pe care o are în acest moment”, au spus oamenii din anturajul „Nașului”. Tot conform acestora, ar fi existat deja un prim contact între Sandu și Crăciunescu, cu ajutorul prietenilor comuni, dar până acum, nicio convorbire directă pe tema preluării celui mai important post din arbitraj. Pentru zilele următoare, președintele FRF a stabilit o întâlnire cu Ion Crăciunescu pentru a-i propune președinția CCA. E posibil ca ea să aibă loc chiar azi, Crăciunescu analizând aseară dacă e cazul să mai aștepte sau să accepte invitația „Nașului”. „Și Nelu își dorește funcția, dar n-o să se arunce imediat la ce îi va oferi Sandu. Va pune multe condiții”, au spus apropiații fostului „central”.
Prietenia cu familia Becali îi unește
Chiar dacă relațiile dintre Sandu și Crăciunescu sunt departe de a fi bune, cei doi sunt uniți de prietenia comună pe care o au cu Ioan și Victor Becali. Mircea Sandu s-a împăcat recent cu cei doi agenți de jucători, lucru confirmat și de trimiterea lui Gică Popescu la UEFA din partea FRF, iar Ion Crăciunescu este unul dintre vechii apropiați ai familiei Becali. „Acest lucru poate conta, chiar dacă «Nașul» nu l-a uitat pentru certurile din trecut”, a explicat o sursă federală.
„Suceavă”, prima variantă
Înainte ca varianta Crăciunescu să prindă contur, Mircea Sandu i-a propus actualului interimar de la CCA să preia definitiv șefia arbitrajului. După refuzul lui Constantin Gheorghe „Suceavă”, președintele FRF a trebuit să se reorienteze. Oamenii din cadrul CCA i-au strecurat și numele lui Nicolae Grigorescu, dar fostul tușier e reținut în Timișoara din cauza unor probleme personale și nu poate veni în București pentru a ocupa acest post.
„Nu eu am nevoie de arbitraj, CCA-ul are nevoie de mine. Să văd ce mi se va propune și mă voi gândi dacă accept sau nu”, Ion Crăciunescu, fost arbitru
„Crăciunescu nu are cum să se întoarcă la Casa Fotbalului. CCA-ul are alt sediu acum”, Mircea Sandu, președinte FRF
„Am fost contactat de mai mulți arbitri, care mi-au spus să mă întorc la CCA. Probabil sunt singura lor speranță pentru ca arbitrajul românesc să se îndrepte cumva”, Ion Crăciunescu, fost arbitru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER