Păcurar pentru titlu

Asemenea omului gospodar, care-și face iarna car și vara sanie,
și CFR a început campania de achiziții de iarnă încă din primele
zile de toamnă. Pe 11 septembrie, CFR l-a ofertat pe Alex Păcurar,
de la Pandurii Tg. Jiu.

CFR aplică și ea una dintre strategiile echipelor mari, care,
atunci când apare câte o contracandidată nepoftită la împărțeala
trofeelor, o distrug cumpărându-i jucătorii.

În cazul de față, dacă tot e Pandurii piaza lor rea,
„ceferiștii” vor să slăbească echipa din Tg. Jiu cumpărându-i una
dintre vedete. Este vorba despre mijlocașul Alex Păcurar (27 de
ani), autorul golului din penalty cu care Pandurii a bătut-o pe CFR
Cluj în etapa a șasea a Ligii I.Pentru fotbalistul format la rivala
„U” Cluj, CFR este dispusă să plătească 350.000 de euro.

Jucătorul a confirmat ieri pentru www.prosport.ro că este în
tratative cu șefii din Gruia. „Da, cei de la CFR Cluj s-au
interesat de mine și și-au manifestat intenția unui transfer. Totul
depinde de cele două cluburi, ele trebuie să se înțeleagă mai
întâi. În cel mai scurt timp voi avea un răspuns
„, a
declarat Păcurar, care mai are contract cu Pandurii până în vara
anului viitor.

Pleacă Peralta sau
Culio?

Transferul lui Păcurar va duce mai mult ca sigur la despărțirea de
Peralta sau de Culio, fotbaliști care joacă în acest sezon tot pe
postul de mijlocaș la creație. Culio a fost dorit de mai mult timp
în Rusia, fiind șanse mari să fie cedat în iarnă. Deși are cel mai
mare contract de la CFR, 375.000 de euro, ultimele evoluții ale lui
Peralta i-au făcut pe șefii echipei clujene să îi dea acestuia
credit în continuare, deși la un moment dat erau deciși să se
despartă de el.

Publicat: 10 10. 2009, 08:15
Actualizat: 10 10. 2009, 08:15