Pădureanu s-a decis:** „Greșelile unor jucători m-au pus pe gânduri! Am început o anchetă!”
Președintele clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a
declarat că a declanșat o anchetă internă pentru a verifica
suspiciunile că unii dintre jucătorii săi nu și-ar fi apărat corect
șansele la meciul cu CFR Cluj din etapa a XV-a a Ligii I.
„Au fost niște greșeli flagrante ale unor jucători, care
m-au scandalizat, de aici a pornit furtuna. Dar probele contează,
nu presupunerile. Greșelile unor jucători m-au pus pe gânduri. Avem
timp să cercetăm. Din punctul de vedere al clubului, a început o
anchetă. Nu pot intra însă cu bocancii, avem și joc sâmbătă, l-am
lăsat pe Nicolae Manea să studieze problema. O să încerc săptămâna
viitoare să pătrund în mersul problemei. Niciodată nu e târziu,
știu ce am de făcut, nu vreau să forțez nota, să sperii și să nu
mai obțin nimic. Eu singurul lucru pe care îl am e jocul slab al
lui Szukala și al altor jucători. Szukala e rămas în lot, va juca
probabil și la Craiova, suntem descoperiți pe acel post, Frăsinescu
e accidentat. Bag mâna în foc că va juca bine”, a spus
Pădureanu la gpstv.
Jean Pădureanu a afirmat că va scoate la iveală vinovăția sau
nevinovăția celui sau celor implicați. „Nu ne convine să
avem astfel de situații. Justiția nu se bagă pe presupuneri.
Trădarea e un compromis și nu o s-o accept niciodată. Dacă voi avea
probe, știu ce am de făcut, mai mult decât să ajungem la
DNA”, a comentat el.
Formația CFR Cluj a învins, luni seară, în deplasare, cu scorul
de 3-0 (0-0), echipa Gloria Bistrița, în ultimul meci contând
pentru etapa a XV-a a Ligii I. Mai mulți oameni de fotbal au acuzat
că Gloria nu și-ar fi apărat corect șansele în această partidă, iar
Pădureanu a afirmat că își suspectează jucătorii străini din
echipă, printre care germanul Lukasz Szukala, ce a comis un henț în
careu, că ar fi trucat meciul.
Sursa: Mediafax