Pădureanu: „Stelei nu îi va fi ușor!”
După ce Gloria a remizat pe teren propriu cu CFR, Dinamo și Timișoara, șefii ardelenilor cred că nu vor pierde nici cu Steaua.
Pădureanu laudă Steaua și spune că e favorită în jocul de mâine. „Acesta va fi cel mai greu meci pentru noi din acest sezon. Adversarii au foarte multe victorii consecutive și cred că vor veni în mod clar pentru a învinge, deoarece au nevoie de puncte în lupta pentru titlu. Ei sunt și favoriți. Un egal ar fi foarte bun pentru noi. Oricum, Steaua nu va avea viață ușoară la Reghin. Gloria a pierdut numai două partide acasă în acest sezon, sper să rămână la fel și după această etapă”, a declarat Pădureanu, adăugând că prima de joc va fi una substanțială.
„Le-am spus băieților că vor juca pe mai mulți bani decât e prevăzut în Regulamentul de Ordine Interioară, dar valoarea primei o să le-o zic numai după meci. Nu vreau să pun acum presiune pe ei”, a încheiat „Lordul”.