Palic așteaptă reîntâlnirea cu Gnohere, dar speră să-l „pedepsească” pe Bizon: „Râmânem prieteni, dar pe teren…” Ce spune despre prelungirea contractului cu Dinamo
STEAUA – DINAMO, miercuri, de la 20:30, în manșa retur a semifinalelor Cupei Ligii.
Dinamo are un avantaj confortabil după manșa tur, câștigată cu 4-1, însă elevii lui Contra sunt conștienți că nu se pot relaxa în fața rivalilor. Mijlocașul Antun Palic spune că noul tehnician al roș-albilor s-a făcut foarte bine înțeles înainte de partida de pe Național Arena, iar el și colegii săi sunt pregătiți să pună în practică sfaturile acestuia.
Mijlocașul croat a vorbit și despre reîntâlnirea cu Gnohere, după ce francezul a schimbat taberele în această iarnă, precizând că, pe teren, nu va ține cont de prietenia care îl leagă de atacant.
„Un derby, ca întotdeauna. Un joc important pentru noi, suntem pregătiți. Nu ne temem, știm ce vrea antrenorul de la noi, tactic. Nu ne gândim la rezultatul din tur (n.r. – 4-1). Bineînțeles, avem un avantaj important, dar suntem pregătiți să jucăm, concentrați, 90 de minute.
Motivația, suntem mai agresivi. Și în atac, dar și în apărare, cred că putem progresa la toate capitolele. Vrem să continuăm așa, cred că e important.
Șă fie la fel ca și până acum, în derby-uri și la fiecare joc. Sper să-i răsplătim mâine.
Da, ne vom întâlni, am rămas prieteni (n.r. cu Gnohere). Dar când meciul va începe meciul vom uita de prietenii, de toate lucrurile. Vom juca fiecare pentru echipa lui și vom da 100%”, a declarat Antun Palic într-o conferință de presă.
Își prelungește contractul? „Discut cu clubul, totul e ok…„
Palic a atins și un subiect sensibil pentru el și pentru fanii dinamoviști în ultimele luni: prelungirea înțelegerii cu gruparea din Ștefan cel Mare. Mijlocașul a fost evaziv, dar a lăsat să se înțeleagă că există discuții cu clubul în acest sens.
„Nu este vorba că vreau să rămân… Discut cu clubul, totul e ok, sunt concentrat 100% la meciuri. Ce va fi, va fi”, a declarat Antun Palic.