Palic: „Dinamo nu este în criză, avem calitate. Vreau să câștig un trofeu!” Croatul, despre fanii din Ștefan cel Mare: „Avem cea mai frumoasă galerie din România”
Antun Palic, mijlocașul echipei Dinamo București, a precizat, vineri, într-un interviu pentru Revista LPF, că Dinamo nu este în criză, are calitate, poate reveni în fruntea clasamentului și s-a declarat încrezător că poate câștiga un trofeu cu echipa bucureșteană.
Antun Palic a marcat cinci goluri pentru Dinamo în acest sezon competițional, în Liga 1, Cupa Ligii și Cupa României. Mai mult, croatul născut la Zagreb pe 25 iunie 1988 a oferit cinci pase decisive pentru echipa sa. Primul său gol l-a reușit în derby-ul României, când echipa sa a învins Steaua cu 3-1.
Palic a câștigat campionatul și Cupa Croației cu Dinamo Zagreb în 2011 și speră să repete această performanță cu formația din Ștefan cel Mare: „Este visul nostru, al tuturor dinamoviștilor și vom lupta până în ultimul minut al play-off-ului pentru acest obiectiv. Orice este posibil, toate cele șase echipe sunt foarte puternice, iar fiecare punct este important. Campionatul este mult mai atractiv, cred că se va decide în ultima etapă! Echipele implicate în lupta pentru primele locuri sunt despărțite de câteva puncte, iar ritmul jocurilor nu-ți lasă timp să privești în urmă”.
Mijlocașul croat s-a declarat încrezător că poate câștiga un trofeu cu echipa bucureșteană: „Formăm un grup puternic împreună cu antrenorul Mircea Rednic, echipa este susținută din toate punctele de vedere și, să nu uităm, Dinamo are cea mai frumoasă galerie din România. Ultima oară, când am jucat cu Astra la Giurgiu, fanii noștri au umplut stadionul și au creat o atmosferă fantastică. Dinamo nu este în criză, avem calitate și putem reveni în fruntea clasamentului! Să nu uităm că vom juca și două semifinale. Visez să câștig un trofeu la Dinamo!”.
Antun Palic a vorbit, pentru site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), despre fotbalul croat și despre atmosfera din tribune: „Poate este destinul meu să câștig un trofeu cu Dinamo. Aveam 21, 22 de ani, am jucat foarte puțin la Dinamo Zagreb. A fost una dintre cele mai frumoase perioade din cariera mea. Eram convocat și la naționala de tineret a țării mele. Nu am renunțat însă la visul de a îmbrăca tricoul primei reprezentative a Croației, dar trebuie să muncesc mult mai mult și să-mi ajut echipa de club cu pase, cu goluri. Sunt fan Dinamo Zagreb. Mi-am împlinit un vis, să pot juca la acest club și a fost foarte frumos. Când te apunci de fotbal începi să visezi. Dinamo Zagreb era în fiecare poveste. Era la distanță de 15 minute de casa mea și mergeam la toate meciurile. Suporterii dinamoviști sunt la fel de pătimași, creativi și susțin echipa indiferent de rezultat. Înainte de a semna contractul cu Dinamo, în vară, am fost la derby-ul cu Steaua, 0-0 pe Arena Națională. O atmosferă senzațională, am rămas impresionat de la primul contact cu clubul, cu fanii”.