Antrenorul Universității Cluj, Marian Pană, a declarat, vineri, că jucătorii săi au primit două goluri extrem de ușor în meciul cu Unievrsitatea Craiova, începând practic jocul de la 0-2.
„Este o victorie clară a Craiovei, este foarte greu să începi meciul de la 2-0 pentru adversari. Am primit două goluri foarte ușor după care Craiova a intrat în jocul său de pase foarte bun. Repriza a doua am început-o la fel, am primit un gol, nici acum nu-mi dau seama cum. Nu pot spune că am fost surprins cu ceva de către Craiova. Am încercat să schimbăm, însă am rămas și cu un om mai puțin, iar jocul a devenit foarte, foarte greu. Vine această pauză de două săptămâni și trebuie să ne concentrăm să nu mai facem greșeli”, a declarat Pană.
Universitatea Cluj a fost învinsă, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-0, de echipa Universitatea Craiova, în etapa a X-a a Ligii I.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER