Pancu, cu „CFR-ul” la Brașovl Rapidistul a lăsat mopedul acasă și a ajuns cu trenul în cantonamentul din Poiană
Daniel Pancu a dat autografe și s-a pozat în fiecare gară cu fanii Rapidului
Alb-vișiniii au organizat săptămâna aceasta un minicantonament în Poiana Brașov, pentru că Ioan Ovidiu Sabău este nemulțumit de nivelul fizic al elevilor săi. Dintre jucătorii pe care tehnicianul a ales să-i convoace pentru această pregătire montană a lipsit veteranul Daniel Pancu (34 de ani).
Mopedul nu e pentru munte
Atacantul-simbol al giuleștenilor a fost învoit însă pentru luni, el fiind chinuit o bună perioadă de o răceală puternică și a cerut să vină abia marți, în a doua zi a cantonamentului. „Pancone” a înfruntat însă o mare problemă când și-a dat seama că va trebui să parcurgă singur distanța București – Poiana Brașov: mijlocul de transport.
Cu permisul anulat încă de acum doi ani și fără dreptul de a-l dobândi momentan, Pancu se deplasează momentan prin București cu un moped, model Microcar, lucru pe care ProSport vi l-a relatat încă de la începutul anului. „Nu am vrut să vin cu mopedul, pentru că șoseaua este în lucru și probabil că aș fi pierdut o grămadă de timp pe drum. Am ales varianta cea mai simplă”, a povestit ieri atacantul.
Marți, „Pancone” s-a prezentat liniștit în Gara de Nord, cu geanta pe umăr, și-a ridicat biletul rezervat și s-a urcat în trenul de Brașov. Recunoscut rapid de ceilalți călători, veteranul de sub Podul Grant nu a avut de ales, a luat pixul în mână și a plătit prețul celebrității. Gara și autograful sau poza, cam acesta a fost ritmul de mers, astfel că drumul n-a mai fost așa lung pentru idolul fanilor rapidiști, iar Poiana Brașov n-a mai părut așa departe.
A fost cea mai bună soluție, să vin aici cu trenul. Nu m-am stresat pe drum, am ajuns relaxat
Daniel Pancu, atacant Rapid