Pancu, despre golul primit de Rapid în ultimul minut: „Cred că e lipsă de inteligență și de maturitate”
Atacantul echipei Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, luni seară, după remiza din meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț, scor 1-1, că formația giuleșteană este lipsită de inteligență și maturitate, după ce a fost egalată în ultimul minut.
„E dezamăgire și frustrare mare. Am fost egalați la ultima fază. Nu înțeleg nici acum ce s-a întâmplat, nu am reușit să ținem de minge. Cred că e lipsă de inteligență, de maturitate, lucruri care te costă la acest nivel. Era foarte important să câștigăm, dar viața merge înainte. Deja nu mai este o întâmplare. E clar că cedăm pe finalul meciurilor, e clar că avem o problemă. Și cu Gaz Metan am fost egalați în ultima fază, iar cu Universitatea Cluj am câștigat noi pe final, sunt lucruri care se compensează uneori”, a spus Pancu.
Daniel Pancu crede că Dinu Gheorghe va veni președinte la Rapid: „În România, cu trei victorii la rând ieși din zona retrogradării. Important este să se rezolve problemele financiare de la club, să vină conducerea nouă. Eu cred că vine Dinu Gheorghe, așa l-am simțit pentru că am vorbit două minute cu el ieri (n.r. – duminică). Dacă vine este o garanție. E clar că nu va veni doar de dragul de a fi la Rapid”.
Atacantul Mădălin Martin a afirmat că nu îi vine să creadă că Rapidul a primit gol la ultima fază a meciului. „Am fost foarte dezamăgiți, deoarece am luat gol la ultima fază. Au fost mulți nervi în vestiar. Trei puncte ne-ar fi ajutat foarte mult. Nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat la acea fază, a fost un coșmar. Nici acum nu pot să cred ce s-a întâmplat. Nu știu, avem teamă de victorie, nu îmi dau seama. Trebuie să merge la mănăstire undeva că nu este posibil așa ceva. Supărarea este foarte mare. Probabil că ne va trece după 2-3 zile, iar apoi trebuie să mergem să câștigăm la Craiova”, a precizat Martin.
Echipa Rapid București a terminat la egalitate, luni, pe teren propriu, scor 1-1 (1-0), cu formația Ceahlăul Piatra Neamț, în ultimul meci al etapei a XIV-a a Ligii I.
Gazdele au deschis scorul prin Martin, în minutul 22, oaspeții reușind egalarea prin Ștefănescu, în minutul 90+3.
Sursa: Mediafax