Pancu explică egalul cu Dinamo:** „Am avut deplasare în Europa League, am jucat în ’10′”
Daniel Pancu dă vina pe oboseala acumulată în Europa League, dar și pe faptul că au avut un om eliminat. Totuși, atacantul Rapidul este de părere că echipa poate face față în toate competițiile, deoarece dispune de un lot echilibrat valoric.
„A fost foarte greu, mai ales că joi am avut o deplasare grea în Europa League. În condițiile în care am rămas în 10 oameni, cred că am obținut maxim. Cred că s-a rupt mult prea ușor și prea repede echilibrul. E foarte greu, dar ne așteptam. Avem meciuri din 3 în 3 zile, dar avem un lot valoros și putem face față.
Poate se puteau obține 2-3 puncte în plus, dar în condițiile astea, la programul pe care l-am avut, nu sunt puține puncte. Va fi o luptă strânsă până la sfârșit. Toți așteptam să revenim în Giulești, mai ales jucătorii noi, care își doreau să evolueze în fața fanilor. Alături de ei, forța noastră e dublată.”, a declarat Daniel Pancu la Digi Sport.