Pancu: „Iarna nu-i ca vara, returul nu-i ca turul!” :) Steaua e mai slabă fără Stancu”
Mijllcașul Daniel Pancu a declarat, vineri, că speră ca echipa
Rapid să încheie sezonul pe unul din primele două locuri ale
clasamentului deoarece formația giuleșteană este singura care nu a
profitat de calificarea directă în Liga Campionilor.
„Cum a spus președintele odată, «iarna nu-i ca vara», așa
nici returul nu-i ca turul. Echipele se întăresc în pauza de iarnă
și întotdeauna meciurile sunt mai grele și mai echilibrate. Sperăm
să terminăm în primele două locuri ale clasamentului, pentru că e
păcat de performanțele europene și de punctele aduse României.
Pentru că Rapid este singura echipă care nu a beneficiat de
calificarea asta directă în Liga Campionilor„, a spus
jucătorul care se antrenează de o săptămână cu lotul
rapidist.
Aflat pentru a cincea oară la Rapid, Pancu a menționat că de data
aceasta nu își propune să înscrie goluri, ci să obțină cât mai
multe victorii. „Mă simt bine din nou la antrenamentele
Rapidului. Dar nu e nicio noutate pentru mine, nu e nicio emoție, e
la fel ca întotdeauna. Mie mi-a fost întotdeauna dor de Rapid,
pentru că am trăit mari satisfacții la acest club și majoritatea
amintirilor de aici sunt foarte plăcute. Mă vor urmări toată viața.
Nu știu cum mă vor primi suporterii. Sunt alți jucători mai tineri
la echipă care trebuie să intre în inimile lor. Eu deja cred că
mi-am făcut datoria față de Rapid, dar voi da totul și în
continuare la posibilitățile mele maxime. Eu nu mi-am propus
goluri, ci doar să am cât mai multe victorii cu Rapid și să ajut
echipa cât mai mult”, a preciazat el.
Mijlocașul susține că nu i se pare ciudat să fie antrenat de Marius
Șumudică pe care l-a avut coleg în atacul formației Rapid în două
rânduri. „Nu e ciudat să mă antreneze el. E un om care
suferă foarte mult pentru Rapid, un om inteligent, îi doresc mult
succes și să aibă parte numai de rezultate bune în toată cariera
lui„, a adăugat jucătorul.
În ceea ce privește transferul jucătorului Bogdan Stancu la
Galatasaray Istanbul, Daniel Pancu a afirmat că Steaua va fi mai
slabă în retur fără acesta. „Bogdan Stancu a plecat la mai
bine, dar cred că Steaua este mai slabă fără el. Însă principalele
pericole, după cum s-a văzut, vin din Provincie, nu de la
București. Primele șase echipe din campionat sunt toate puternice,
sunt cam la același nivel valoric. Dar omogenitatea de la Oțelul și
liniștea care este acolo și-au spus cuvântul. Lucrurile astea
lipsesc la echipele din București”, a precizat
mijlocașul.
Daniel Pancu a efectuat, vineri dimineață, vizita medicală la
Institutul Național de Medicină Sportivă împreună cu Maros Antonio,
Cesinha și noua achiziție a grupării giuleștene, Olberdam de
Oliveira Serra.
În vârstă de 33 de ani, Daniel Pancu are acordul clubului FC Vaslui
de a se antrena cu echipa Rapid, el alăturându-se de la sfârșitul
săptămânii trecute lotului condus de Marius Șumudică. Jucătorul și
conducerea FC Rapid au ajuns la un acord în privința transferului,
dar așteaptă decizia de marți a Comisiei pentru Soluționarea
Litigiilor din cadrul LPF pentru ca acesta să vină din postura de
jucător liber de contract.
Pancu a mai evoluat în patru rânduri la Rapid în perioadele
1997-1999, 2000-2002, 2006-2007 și 2008-2009, echipă pentru a
marcat 56 de goluri. În cariera sa, el a mai evoluat la formațiile
Politehnica Iași, AC Cesena, Beșiktaș Istanbul, Bursaspor, Terek
Groznâi, ȚSKA Sofia și FC Vaslui.