Pancu, mulțumit cu egalul după nebunia din Regie!** Ce spune de greșeala lui Bozovic

Rapidul și-a pus singură piedică după egalul din Regie, 1-1 cu Brașovul. Ambele goluri au fost marcate din penalty, dar oaia neagră a giuleștenilor este Bozovic, care a făcut penalty-ul la golul egalizator și a fost eliminat. Pancu spune că egalul cu ardelenii este un punct câștigat și crede că greșeala nu este a lui Bozovic

„După părerea mea și a colegilor mei, acestea sunt puncte câștigate. Altă dată a intrat, de data asta nu a mai intrat. Bozovic nici nu a văzut mingea, alta a fost greșeala și o să o analizăm”, a declarat Daniel Pancu la finalul partidei.

Golurile au fost marcate de Herea ’18 (penalti), pentru Rapid, și Marian Cristescu ’64 (penalti), pentru FC Brașov.

Rapid: Coman – Crețu, M. Antonio, Burcă, Bozovici – Grigorie (Roman ’71), Alexa, Herea (Grigore ’57) – Deac (Ezequias ’66), Pancu, Surdu. Antrenor: Răzvan Lucescu (suspendat).

FC Brașov: Felgueiras – Velayos, Majernik, L. Munteanu, Cr. Ionescu – Perreira, Madeira (Paez ’85), Cristescu, Chipciu – Voiculeț (Moutinho ’46), Buga (Toloza ’77). Antrenor: Daniel Isăilă.

Cartonașe galbene: Herea ’20, Bozovici ’48, ’64, Grigore ’58, M. Antonio ’61 / Majernik ’30, Cr. Ionescu ’76, Madeira ’63
Cartonaș roșu: Bozovici ’64
Arbitri: Ovidiu Hațegan (central) – Marius Nicoară, Bogdan Gheorghe (asistenți) – Andrei Chivulete (rezervă)
Observatori: Constantin Gheorghe, Claudiu Popa
La meci au asistat aproximativ 5.000 de spectatori.

Acționar majoritar al FC Rapid, George Copos, a fost înjurat de mai multe ori pe parcursul meciului de suporterii rapidiști, galeria scandând „George Copos ești o mizerie”. De asemenea, galeria rapidistă a afișat un banner pe care era inscripționat mesajul „Nicăieri în lume nu este ca pe Giulești” și a scandat „Rapid București vrea să joace în Giulești”.

Tehnicianul Răzvan Lucescu a urmărit meciul din tribuna oficială a stadionului din Regie, fiind suspendat după ce a fost eliminat în etapa precedentă.

Publicat: 10 09. 2011, 19:37
Actualizat: 10 09. 2011, 19:48