Pancu: „Nu mă mai întorc la Rapid niciodată!** Am fost mințit și furat de Copos!”
Copos e atacat din toate părțile. După loviturile sub centură
primite din partea lui Becali, Marian Iancu a trecut la pupitru de
comandă și a atacat dreptul de joc al celor doi jucători
transferați de la Sportul, Varga și Bălan.
Lovitura de grație i-a fost, însă, dată de fostul copil de suflet
al Giuleștiului, Daniel Pancu, care îl acuză pe patron că și acum
are să îi datoreze o sumă importantă de bani.
„De la Rapid am plecat… supărat e puțin spus.
Suporterii m-au susținut tot timpul, dar nu e de-ajuns. Eu am fost
și mințit și furat, furat la propriu de o sumă foarte importantă de
bani. De când am plecat la Terek am spus că la Rapid nu mai revin
niciodată ca jucător, orice s-ar întâmpla. Poți să te împaci cu o
persoană, dar gestul care mi s-a întâmplat mie… Poate pe moment
accept, uit, las de la mine, dar gândindu-mă bine pot să spun că a
fost chiar o escrocherie. Am rămas cu un gust foarte amar în suflet
și de multe ori te întrebi dacă merită să te mai întorci într-un
loc unde ai fost furat. De vreo două ori. Ultima oară chiar după ce
a apărut un articol în ziar în legătură cu datoria pe care o are
față de mine și el a dat o dezmințire. Și atunci l-am sunat să-i
zic că-l dau în judecată dacă mai minte o dată în legătură cu
datoria„, a declarat Daniel Pancu pentru Adevărul.