După ce Ioan Andone a plecat de la ȚSKA Sofia la Rapid, nici lui Daniel Pancu nu-i mai priește la bulgari. Fostul elev al „Fălcosului” vrea să revină în Giulești la vară, dar spune că încă n-a vorbit cu nimeni din conducerea clubului.
Mijlocașul așteaptă un semn de la impresarul său, Giovani Becali, însărcinat să-i desfacă contractul cu bulgarii, pentru a putea trata cu «bogatul» Copos, omul cu care s-a certat și s-a împăcat de fiecare dată numai din dragoste pentru Rapid. Daniele, Giuleștiul te așteaptă. Cât mai stai la bulgari? Mai am contract încă o lună cu ȚSKA. Nu mi l-am reziliat încă, așa cum s-a auzit. Probabil după aceea voi vedea unde voi juca sezonul viitor, dar, sincer, acum mă gândesc mai mult la vacanță.
Dar ai vrea să mai joci o dată pentru Rapid? Bineînțeles că aș vrea. Mi-ar plăcea foarte mult, dar depinde de mai mulți factori. Eu încă n-am vorbit cu nimeni din conducerea clubului. „Rapid – Steaua, peste Real -Barcelona”
Nici Andone nu te-a sunat? N-am vorbit nici cu nea Ando despre asta și nici „Bogatul” (n.r.-George Copos) nu m-a sunat (râde). Mi-am rezolvat problemele cu banii pe care îi mai aveam de luat și am portița spre Rapid deschisă. Dar repet, vedem după ultimele partide încotro o iau.
Ai văzut meciul cu Steaua? Bineînțeles. A fost cel mai tare joc pe care l-am văzut în ultimul timp. Nici Real Madrid – Barcelona n-a fost așa de spectaculos. Au fost cele mai tari 30 de minute din viața mea. Nici în campionatul Angliei n-am văzut așa meciuri. I-am spulberat!
Pancu la Rapid
Sezonul 1996-1999: 77 meciuri – 23 goluri
Sezonul 2000-2002: 44 meciuri – 28 goluri
Sezonul 2005-2006: 13 meciuri – 2 goluri
Sezonul 2007-2008: 8 meciuri – 2 goluri
7 sezoane a jucat Daniel Pancu pentru Rapid, timp în care a câștigat două titluri de campion și două Cupe ale României
7 echipe a schimbat Pancu până acum: Poli Iași, Rapid, Cesena, Beșiktaș, Bursaspor, Terek Groznîi, ȚSKA Sofia
143 de meciuri a bifat Pancu pentru giuleșteni în cariera sa, marcând și 55 de goluri
27 de meciuri a jucat Daniel Pancu pentru echipa națională a României pentru care a marcat și 9 goluri
O viață vișinie „Pancone” a revenit aproape mereu în Giulești după experiențe în străinătate
Cariera celui devenit idol în Giulești se leagă, de aproape 15 ani, de Rapid.
Daniel Pancu s-a transferat sub Grant în 1996, de la Politehnica Iași, iar după trei sezoane în Giulești s-a transferat în liga a doua italiană, la Cesena. După doar un singur sezon s-a întors, iar în următoarele două sezoane (2000-2002), Pancu a explodat din nou, în 45 de partide marcând 28 de goluri.
Evoluțiile bune i-au adus lui Pancu un nou transfer, de data aceasta în Turcia, la Beșiktaș. După patru ani în care a devenit campion în țara Semilunei, ieșeanul a revenit în Giulești, de data asta fiind împrumutat. Revenirea sa la Rapid a coincis cu extraordinarul sezon din Cupa UEFA al echipei antrenate atunci de Răzvan Lucescu, însă el n-a putut ajuta prea mult echipa pentru că jucase deja în competițiile europene cu Beșiktaș. În șase luni petrecute în tricoul alb-vișiniu, atacantul a jucat de 13 ori, reușind doar două goluri.
Apoi a plecat din nou în Turcia, dar la Bursaspor, unde după doar un sezon a revenit, pentru a treia oară, la echipa sa de suflet. După doar opt meciuri și trei goluri, Pancu a luat însă din nou drumul străinătății și a plecat la Terek Groznîi. Acum, se află în fața celei de-a patra reveniri la Rapid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER