Daniel Pancu s-a prezentat joi la Judecătoria Iași pentru a asista la un nou termen din dosarul în care este acuzat că a condus băut
„Nu vreau să dau declarații la acest termen, dar îmi rezerv dreptul de a face afirmații la termenul următor de judecată, în prezența avocatului meu. Martorul pe care l-am propus și care a asistat la cele întâmplate nu se află în România și, astfel, nu am avut posibilitatea de a-l contacta. Dacă voi reuși, îl voi aduce în fața instanței la termenul următor al procesului”, a spus Pancu.
Daniel Pancu a fost trimis în judecată pentru conducere sub influența alcoolului.
Conform anchetatorilor, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2008, în jurul orei 1.20, Pancu se afla la volanul unei mașini care rula în zona Nicolina. Un echipaj de Poliție a observat că autoturismul a intrat pe strada Sălciilor, deși exista un indicator cu „Accesul interzis”. Polițiștii au oprit vehiculul și au început să-l ia la întrebări pe Pancu. Anchetatorii au afirmat că fotbalistul a recunoscut inițial că a consumat un litru de vin înainte de a urca la volan. Polițiștii au menționat că Pancu a fost testat după aproape o oră cu aparatul etilotest și a reieșit că avea o alcoolemie de 1,36 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
După preluarea probelor biologice, acesta avea o alcoolemie de 2,30 grame la mie în sânge.
Avocatul fotbalistului, Marius Striblea, a contestat în instanță modalitatea în care a fost constatată alcoolemia, acesta precizând că cei doi polițiști nu sunt angajați ai Biroului Rutier. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER