Pancu rămâne la Rapid: „Mi-a fost înregistrat contractul”. Giuleștenii au 11 jucători de câmp și doi goalkeeperi pentru partida din Cupa Ligii

  • Rapidul este în derivă, dar Daniel Pancu nu părăsește corabia la greu. Atacantul va continua în Giulești și este convins că în scurt timp problemele importante de la echipă își vor găsi o soluționare favorabilă. Atmosfera la formația din Grant este bună înainte de prima partidă din noul sezon, în Cupa Ligii, contra lui CS Universitatea.
  • Rapid – CS Universitatea este miercuri, de la ora 18:00. În cazul în care vor trece de olteni, giuleștenii vor da piept cu Steaua în turul următor

Neplătiți de luni bune, jucătorii trag speranță că tranșa de bani aferentă drepturilor TV va fi direcționată în primul rând spre ei. În sprijinul optimismului său, vârful a făcut referire la o discuție purtată cu președintele Ligii, Gino Iorgulescu, care i-a dat asigurări că va face toate demersurile posibile astfel încât fotbaliștii Rapidului să recupereze o parte din salariile restante.

Suntem în cantonament, pregătiți de meci! Dacă sunt aici, la Rapid, înseamnă că mai am răbdare. Situația este în continuare destul de critică, pentru că jucătorii sunt neplătiți. Totuși, am vorbit personal cu Gino Iorgulescu, pentru că m-au rugat jucătorii să-l întreb dacă banii vor veni la salariați și la fotbaliști. El m-a asigurat că va fi așa! Mi-a spus că a semnat și doamna Andronache, iar documentele sunt la Ligă. Așa s-a exprimat și administratorul judiciar. Probabil că banii vor veni într-o săptămână, două, se vor plăti două-trei salarii„, a spus Pancu, la Digi Sport.

La un moment dat, se punea problema dacă Rapidul va fi în stare să alinieze o formație pentru primul meci din noua stagiune, dar lucrurile au început să se miște în direcția dorită. Astfel, Pancu este convins că la ora partidei de miercuri, împotriva „Craiolguței”, echipa va arăta decent.

Suntem 11 jucători de câmp, 2 portari legitimați, plus 4-5 juniori. Eu am semnat luni, iar azi mi-a fost înregistrat contractul. Vom juca la victorie împotriva Craiovei! E un meci care ne va ajuta cu pregătirea fizică. Vom avea de câștigat, vedem la ce nivel suntem. Ei au salarii la zi, salarii mari, văd că se cred câștigători, dar nu le va fi așa de ușor. Măcar o pizza să luăm miercuri, dacă vom câștiga în Cupa Ligii„, a mai afirmat atacantul giuleștenilor.

În ceea ce îl privește pe Daniel Niculae, șansele ca acesta să revină la echipă în actualele condiții sunt extrem de mici, dar, în măsura în care Rapidul își va găsi liniștea financiară, nimic nu este exclus. „Nico” este un rapidist adevărat, crede Pancu, și va pune aproape întotdeauna pe primul plan interesul și binele echipei: „Dacă aș fi fost în afara Rapidului, nu credeam ce se întâmplă aici de un an și jumătate. Niculae ne-a ajutat enorm, dar deocamdată pare hotărât să nu se întoarcă, pentru că vrea să vadă stabilitate. Mi se pare comică și anunțul cu CV-urile pentru antrenori, pentru că tehnicienii se numesc în funcție de performanțe.

Eu zic că vom termina sezonul, sunt optimist, deoarece cred că sunt oameni interesați să investească la Rapid, iar lucrurile se vor rezolva„.

  • Rapid – CS Universitatea este miercuri, de la ora 18:00. În cazul în care vor trece de olteni, giuleștenii vor da piept cu Steaua în turul următor

Manea: „Vom avea antrenor până la meciul cu Steaua”

Președintele Rapidului, Nicolae Manea, a declarat, într-o conferință de presă, că formația giuleșteană, condusă în prezent de directorul tehnic Marian Rada, va avea un antrenor principal până la meciul din prima etapă a Ligii I cu Steaua, programat la 26 iulie.

Această insolvență cere ca antrenorii să-și depună CV-urile. Și la FRF s-a anunțat să se depună CV-urile și să pună un antrenor. Viorel Moldovan și-a depus CV-ul la federație și a fost ales dintr-un grup de antrenori. Marian Rada nu și-a depus CV-ul la noi, el ocupă funcția de director tehnic la Rapid, nu-și poate depune CV-ul. După ce se vor depune CV-urile vom vedea cine sunt acești domni care se oferă să antreneze Rapidul și vom lua o hotărâre, pentru că aici trebuie să intervenim noi, chiar dacă legea spune altceva. Și să alegem niște antrenori pe care noi îi știm. Până la meciul cu Steaua, din prima etapă, va fi un antrenor„, a spus Manea.

El a menționat că va insista pentru instalarea unui antrenor care a jucat la Rapid, în caz contrar precizând că este dispus să renunțe la funcția de președinte al clubului. „Eu am pe listă mai mulți antrenori, Nae Stanciu, Adrian Iencsi sau Florin Motroc. Eu merg pe varianta asta, pentru că ei știu ce înseamnă Rapidul. Acești oameni nu ar cere ceva exagerat. Eu vreau să aduc toți oamenii care au ceva de demonstrat și care au jucat aici. Pentru ideea asta o să mă bat. Dacă nu se poate, o să ridic mâna și o să plec„, a afirmat Manea.

  • FC Rapid a anunțat pe site-ul oficial că organizează selecție pentru funcția de antrenor principal al echipei și solicită tehnicienilor interesați să trimită CV-uri cu pretențiile financiare atașate pe adresa de e-mail a administratorului judiciar Cristina Andronache.
  • La 3 iulie, Viorel Moldovan a renunțat la conducerea tehnică a echipei Rapid, fiind instalat în aceeași zi în funcția de selecționer al reprezentativei de tineret a României. De la acel moment, antrenamentele formației giuleștene au fost conduse pentru câteva zile de antrenorul secund Florică Drăghici, iar din 7 iulie de directorul tehnic Marian Rada.
Publicat: 15 07. 2014, 20:47
Actualizat: 15 07. 2014, 20:51