Pancu revine pe teren! Anunțul surpriză făcut de fostul idol al Giuleștiului: „Am pus o singură condiție: doar în vișiniu!”

Daniel Pancu e gata să revină pe terenul de joc, la nici trei luni după ce își anunța retragerea din activitate. În vârstă de 39 de ani, fostul idol al fanilor giuleșteni e gata să îmbrace din nou tricoul „vișiniu”, de această dată în tricoul AFC Rapid, formație înscrisă în Liga a V-a la începutul acestui sezon, după ce a fost declarat falimentul Rapidului.

Daniel Pancu a confirmat pentru Digi Sport intenția de a reveni pe teren, însă vrea mai întâi să-și termine școala de antrenori. Atacantul a câștigat 6 trofee în tricoul Rapidului, între 1998 și 2006.

Singura condiție pe care am pus-o, ca să mă duc să joc, a fost să jucăm doar în vișiniu. Asta e culoarea pe care o iubesc. Mai am un examen la școala de antrenori în acest an, după care voi începe antrenamentele cu echipa„, a declarat Pancu, citat de Digi Sport.

În vârstă de 39 de ani, Daniel Pancu și-a început cariera de fotbalist profesionist în urmă cu 22 de ani, la Poli Iași, unde a petrecut două sezoane. În 1997 a semnat cu Rapid București, devenind în scurt timp un idol al tribunei. Cu Pancu în echipă, Rapidul a cucerit Cupa României în 1998, iar în 1999 al doilea titlu din istoria clubului, după o așteptare de 32 de ani de la precedenta reușită. La Rapid, Pancu a cucerit în total șase trofee, în cele cinci perioade în care a îmbrăcat tricoul vișiniu (1997-1999, 2000-2002, 2006, 2008 și 2011-2015). În România, Pancu a mai jucat la FC Vaslui și FC Voluntari, iar în străinătate la Cesena, Beșiktaș (unde a câștigat titlul în Turcia și Cupa Turciei), Terek Groznîi și ȚSKA Sofia.
 

Publicat: 03 10. 2016, 19:21
Actualizat: 03 10. 2016, 19:22