Pancu riscă 5 ani de închisoare! „E cetățean model, procurorii nu trebuie să-l scoată țap ispășitor”
Daniel Pancu, fotbalistul celor de la Vaslui, are mari probleme
cu legea. Jucătorul riscă chiar să ajungă la închisoare pentru
cinci ani deoarece s-a urcat la volan având o alcoolemie de 1,36
miligrame la litru de alcool pur în aerul expirat.
Fapta s-a petrecut în 2008, perioadă în care Pancu evolua pentru
Terek Groznâi, iar avocatul acestuia, Marius Stribela, a precizat
că jucătorul trebuie tratat cu clemență pentru că nu a mai comis
nicio abatere și este un cetățean model.
„Sper că va fi tratat cu clemență. Pancu este un cetățean-model,
are cazierul curat. A consumat alcool, dar trebuie făcută diferența
între infracțiune și contravenție, sub 0,8 grame la mie alcool în
sânge ne situăm în zona unei contravenții, iar fapta nu este de
natură penală. În astfel de cazuri sunt și chestiuni tehnice care
pot fi contestate, trebuie folosit instrumentar omologat pentru
stabilirea alcoolemiei. Se mai pot face discuții și în ceea ce
privește procedura, dacă aceasta a fost sau nu respectată. El doar
a fost la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, procurorii nu
trebuie să-l scoată țap ispășitor din pricina presiunii
mediatice”, a declarat Marius Stribela pentru Evenimentul
Zilei.
Decizia în cazul lui Pancu ar urma să se dea săptămâna
viitoare.
„Luni i-a fost prezentat materialul de urmărire penală,
urmează ca procurorul de caz să dea o soluție”, a declarat
Andreea Nica, șefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, pentru
EVZ.
FC Vaslui va juca în această seară, cu începere de la ora 20:00,
prima manșă a play-off-ului Europa League contra celor de la
Lille.