Pandurii a plecat decimată din Ghencea. Grigoraș: „Ne numărăm răniții, dar este un joc bărbătesc până la urmă”

La finalul remizei obținute de Pandurii pe terenul Stelei (2-2), antrenorul gorjenilor, Petre Grigoraș, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi și a anunțat că din vară va încerca resuscitarea fostei vicecampioane.

„Ne numărăm răniții după meciul cu Steaua, Momcilovic este cel mai lovit, dar până la urmă este un joc bărbătesc. Adversarii, chiar dacă nu au avut titularii, rămân puternici. Noi am profitat și de eliminarea lui Piovaccari, dar chiar și în prima parte puteam termina la egalitate dacă nu făceam două erori. A fost un joc bun, per total. Singurul nostru obiectiv este o clasare cât mai bună, pentru a lua cât mai mulți bani din drepturile TV. În plus, trebuie să vedem pe cine vom conta din sezonul viitor. Trebuie să facem un nou proiect. Din 2014, echipa a avut o cădere foarte mare. Au plecat mulți jucători, dar asta nu este o scuză. Echipa a jucat sub așteptări, dar din vară sperăm să nu mai fie la fel”, a spus Grigoraș la DigiSport.

Antrenorul Pandurilor s-a referit și la adversari: „Dacă vor fi vânduți 4 sau 5 jucători de bază, și pentru Steaua va fi greu să devină campioană și la anul. Însă, chiar și așa, este de departe cea mai puternică echipă din țară”.

Steaua – Pandurii s-a terminat 2-2, goluri marcate de Keșeru (penalty), Iancu, respectiv Matulevicius și Nistor.

 

Publicat: 12 05. 2014, 23:09
Actualizat: 12 05. 2014, 23:15