Pandurii a renunțat la finanțarea primită din partea Complexului Energetic Oltenia
Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu a renunțat, luni, la finanțarea pe care o primea din partea Complexului Energetic Oltenia, urmând ca sumele respective să fie asigurate din alte surse.
Președintele Consiliului de Administrație al grupării, Marin Condescu, a declarat pentru MEDIAFAX că finanțarea va fi asigurată în special din noi sponsorizări. Condescu a precizat că a decis să renunțe la banii proveniți de la CE Oltenia întrucât unitatea are probleme financiare și, în acest context, a anunțat conducerea Complexului Energetic despre decizia respectivă. Anunțul a fost făcut în cadrul unei întâlniri, la Târgu Jiu, la care a fost prezent și ministrul delegat pentru energie Constantin Niță.
Marin Condescu a menționat că odată cu renunțarea la finanțarea primită până acum de la CEO, tricourile jucătorilor formației Pandurii Târgu Jiu se vor schimba și ele, mai ales că echipa va evolua din vară în Liga Europa. „În Europa avem voie doar cu numele unui sponsor pe tricou, iar noi am decis ca pe tricouri să fie însemnele noastre, respectiv ciocanul și fulgerul, adică semnele pentru angajații noștri din minerit și energie. Banii de la CE Oltenia nu reprezentau o sumă semnificativă încât să ne folosească, la câte necazuri ne-au adus. Anul acesta ne descurcăm fără această finanțare„, a explicat Condescu.
Complexul Energetic Oltenia urma să asigure anul acesta o finanțare de aproape 2 milioane de lei, Marin Condescu declarând că, din cauza problemelor financiare, echipa a primit doar un sfert din suma respectivă.
În plus, CE Oltenia a dat în judecată Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu pentru a recupera aproape 19 milioane de lei, bani ce reprezintă finanțarea oferită în anii 2009, 2010 și 2011 de unitățile din minerit și energie. Curtea de Conturi a constatat la un control că echipa a primit ilegal circa 8 milioane de lei pe anul 2011, după care a dispus extinderea verificărilor și la anii precedenți, administrația CE Oltenia fiind obligată să solicite în instanță recuperarea banilor.
sursa: Mediafax