Fotbaliștii de la Pandurii Târgu Jiu pot împușca doi iepuri dintr-o lovitură dată CFR-ului. O victorie a echipei lui Eugen Neagoe ar mări șansele menținerii în Liga I, dar și sumele din conturile oltenilor.
Surse din cadrul clubului gorjean au declarat pentru ProSport că fiecare jucător de la Pandurii ar putea încasa câte 5.000 de euro în cazul unui succes la CFR Cluj, rezultat care ar duce Steaua pe prima poziție în clasament, dacă roș-albaștrii bat pe Dacia Mioveni.
Din acești bani, 1.500 de euro reprezintă prima stipulată în Regulamentul de Ordine Interioară al clubului, iar diferența, de 3.500, este promisă de finanțatorul echipei Steaua București, Gigi Becali, care mizează pe un succes al „pandurilor” în duelul cu trupa lui Ioan Andone.
„Eu cred acum că vom fi pe locul 1 duminică. Am mare încredere în Pandurii, că am o inspirație, așa simt eu… Să vă facă Dumnezeu vouă necaz acum, să bată Pandurii la Cluj, să vă arate că numai El le face pe toate”, a spus Becali într-o emisiune tv. Cât sunt eu antrenor, nu acceptăm bani de la nimeni, nici de la Steaua, nici de la CFR sau de la alte echipă
Eugen Neagoe – antrenor Pandurii Și alte echipe cu care am jucat au avut prime uriașe, însă pe teren nu joacă banii Iuliu Mureșan – președinte CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER