Pandurii au plecat în cantonament

Formația gorjeană a deplasat 22 de jucători în cantonamentul din Austria, alți doi, Rus și Chibulcutean urmând să se alăture lotului luni, în cea de-a patra zi a stagiului.

Pandurii Târgu Jiu va susține mâine, în jurul orei 18.00, primul antrenament în cantonamentul de pregătire ce are loc în localitatea Eichgraben din Austria, în perioada 27 iunie-12 iulie. Echipa lui Eugen Neagoe a plecat astăzi la prânz din Târgu Jiu, va înnopta la Sânnicolaul Mare iar mâine dimineață, la ora 8.00, după ce se servește micul dejun, se pleacă spre Austria. Geană se va baza în primele zile ale stagiului pe 22 de jucători: portarii, Mingote, Stanca, Râmniceanu și jucătorii de câmp, Mândrean, Popete, Ghindeanu, Rusu, Cardoso, Grecu, Vasilache, Păcurar, Nalați, Vancea, Stângă, Adi Popescu, Orac, Dedu, Stromajer, Pițurcă jr., Tilincă, Arrieta, L. Mihai. Fundașii Rus și Chibulcutean vor ajunge luni în Austria împreună cu Robert Bălăeț, antrenorul cu portarii și vicepreședintele clubului Pandurii, Viorel Temelescu. Alin Rus a fost reținut în țară de un deces în familie iar Alin Chibulcutean își susține licența la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității “Constantin Brâncuși”. „Programul va fi de două antrenamente pe zi și în zilele în care vom avea jocuri vom face antrenamente. Vom avea și o zi sau două libere dar asta vom stabili acolo în funcție de seriozitatea cu care se vor pregăti și în funcție de modul în care vor răspunde la tot ce au de făcut. Cu siguranță vor avea și liber pentru că și jucătorii sunt oameni și trebuie să primească și o zi sau două liber” a declarat Neagoe. Acesta nu se teme că vremea ploioasă din Austria va afecta programul de pregătire al echipei cum s-a întâmplat sezonul trecut când Pandurii a susținut doar două jocuri amicale. „Acum un an au fost unele probleme cu vremea ploioasă la Kaprun și de aceea nici nu am mai vrut să mai mergem acolo. Am ales o locație mai aproape de Viena pentru că sunt mult mai multe echipe în această zonă la pregătire și a fost mult mai ușor să găsim adversari pentru jocurile de pregătire” a mai spus Geană.

Probleme cu fundașii centrali

Axul central al defensivei pandurilor este decimat la ora primului amical din stagiul austriac programat sâmbătă, la ora 18.00, în compania grupării St. Polten (liga a II-a austriacă). Rus și Chibulcutean fiind absenți motivat, Rusu și, probabil, Cardoso sau Vancea, sunt soluțiile de compromis ale tehnicianului Eugen Neagoe care caută în continuare un fundaș central. Transferul lui Mariko Daouda nu mai este de actualitate, ivorianul semnând cu o echipă din China, Tianjin Teda unde va câștiga 25.000 dolari pe lună. Geană va testa în Austria câțiva jucători, probabil sârbi, având în vedere că impresarul Zvonko Milojkovic a discutat ieri la Târgu Jiu cu tehnicianul pandurilor. „Dacă vom avea posibilitatea să vedem un jucător în Austria o vom face. Dar trebuie să știm foarte bine ce poate înainte de a veni acolo. Dar mai mult de unul sau doi jucători nu vor fi. Anul trecut am venit din Austria cu un jucător pe care l-am vândut acum, Djakpa. Poate anul acesta vom fi mai norocoși și vom ajunge acasă cu doi, vom vedea ce va fi” a afirmat Neagoe. Cu toate că la sfârșitul acestei săptămâni, la Viena, la câțiva zeci de kilometri de cantonamentul pandurilor, are loc finala Euro 2008, Neagoe exclude faptul ca vreun membru al staffului echipei gorjene să fie prezent la spectacolul fotbalistic. „Va fi greu să mergem și la finală la EURO pentru că nu cred că putem noi să facem rost de 30 de bilete. Și nici eu nu pot să plec și să-i las pe băieți singuri două zile. Pentru că o zi clar se pierde pe la Viena dacă merg. Nu mi se pare normal să-i las singuri la antrenament acum. Am lipsit la începutul pregătirii patru zile dar atunci era debutul pregătirii”, a precizat Neagoe.

Cristi PEPTAN

 

Publicat: 26 06. 2008, 14:49
Actualizat: 26 06. 2008, 16:17