Pandurii au prins aripi! Stoican: „Avem un moral bun. Putem să evităm chiar și barajul!”
Dacă în urmă cu 2 săptămâni părea condamnată la retrogradare, CS Pandurii Târgu Jiu a revenit, nesperat, în lupta pentru menținerea în Liga I, după victoriile cu Concordia Chiajna (3-2) și ASA Târgu Mureș (1-0). În această seara, echipa antrenată de Flavius Stoican întâlnește contracandidata ACS Poli Timișoara, cu care se află la egalitate de puncte, iar victoria poate fi echivalentă cu salvarea de la retrogradare.
” Este cel mai important meci al finalului de sezon. Dacă vom reuși să luăm puncte, avem șanse mari să evităm până și barajul. Sunt conștient că nu va fi un joc ușor, dar am mare încredere că acești băieți vor avea o prestație fantastică. Programul este unul foarte încărcat, cu atâtea partide capitale, dar cert e că avem un moral bun. Venim după două victorii consecutive și mergem să câștigăm la Timișoara, Dacă meciul se va termina la egalitate, va fi bun și acest rezultat”, a declarat Flavius Stoican.
Antrenorul Pandurilor speră ca eroii precedentelor 2 jocuri să fie decisivi și pe Bega. „Erico da Silva și Paul Batin sunt doi jucători cu experiență și ne-au adus deja 6 puncte. Vor fi titulari indiscutabili la Timișoara, dar important este ca toată lumea din teren să aibă o atitudine pozitivă și determinare, mai ales acum, când e vorba de un meci capital. La fel de important e ca orice jucător care intră pe parcursul jocului să vină cu un plus și, de ce nu, să poată face diferența”, a conchis Stoican.
În meciul-tur din play-out, disputat pe 7 aprilie 2017, Poli Timișoara a dispus cu 3-1 de Pandurii, pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin. Gazdele au deschis scorul prin Cătălin Hlistei (25), dar bănățenii au întors rezultatul pe finalul jocului, după reușitele lui Pedro Henrique (70), Cristi Bărbuț (72) și Gabriel Cânu (86).
ACS Poli Timișoara – CS Pandurii Târgu Jiu se joacă astăzi, de la ora 20:30, pe Stadionul Dan Păltinișanu”