Pandurii cer suspendarea lui Zaharia:** „Putea să ne spună că nu vrea să joace la noi” Jucătorul dorit de Steaua, Astra și Vaslui, la cel mai greu moment al carierei

Transferul lui Alex Zaharia la Oțelul a iscat discuții între gălățeni și Pandurii. Dacă moldovenii susțin că au contracte încheiate și înregistrate la LPF, atât cu Juventus Colentina (echipa care deține drepturile fotbalistului), cât și cu CS Severin (formația la care e împrumutat) și jucătorul, gorjenii se apără spunând că mijlocașul a semnat mai întâi cu Pandurii și nu cu Oțelul.

„Pandurii a discutat cu Zaharia acum câteva zile în baza unui acord de negociere primit de la Severin. Jucătorul a acceptat pe loc, a semnat, iar acum am aflat că a făcut-o și cu Oțelul. Deci el în decurs de șapte zile a semnat cu două echipe. Noi aveam la dispoziție 45 de zile să-i înregistrăm contractul la Ligă”, a spus președintele oltenilor, Paul Pârvulescu.

Șeful gorjenilor a continuat, spunând că, în acest caz, Pandurii va merge către judecată: „E o pată neagră pentru debutul său. Putea să ne spună că nu mai vrea să vină la Târgu Jiu și rezolvam, îi rupeam contractul, însă vom lăsa comisiile să judece cazul mai departe. Probabil îl vor suspenda pe jucător pentru că, în fond, el e singurul vinovat!”.  
 

„Ne-am ales cu un mic trofeu”

De partea cealaltă, Narcis Răducan a explicat, pe scurt, pentru ProSport, care este situația reală a lui Zaharia: „Avem de partea noastră, atât contractul semnat cu Juventus Colentina, cât și pe cel cu CS Severin și Alexandru Zaharia. Când va începe perioada de transferuri, jucătorul va putea trece la noi complet. Pot spune că, pentru campania de transferuri, ne-am ales deja cu un mic trofeu”.

Președintele celor de la Juventus, Marian Rusen a mărturisit, pentru www.liga2.ro că Zaharia s-a aflat în planurile lui Narcis Răducan, încă de pe vremea când acesta lucra la Steaua: „Îl felicit pe Narcis pentru faptul că a avut curaj să-l transfere la Oțelul. Să știți că Narcis venea încă de când lucra la Steaua să-l urmărească pe jucător. De pe urma acestui transfer, noi ne-am ales cu 50.000 de euro, contravaloarea a 50 la sută din contract.”

În plus,  Alexandru Zaharia a stârnit interesul nu numai al celor de la Oțelul și Pandurii, ci și al  Vasluiului și al Astrei. Ultimele două formații au avut în plan, ca, din iarnă, mijlocașul de la Severin să facă trecerea la unul din cele două cluburi, însă discuțiile oficiale au intrat în impas.
 

Publicat: 21 11. 2012, 19:57
Actualizat: 21 11. 2012, 23:44