Pandurii – Dinamo, finala pentru locul doi

*Petrolul, Astra, Pandurii și Dinamo sunt despărțite de două puncte în clasament, cu opt etape înainte de final, astfel încât partida de mâine poate elimina una dintre combatante

Petrolul
„Lupii” au început în forță anul 2013 și, din cele șapte etape scurse, ploieștenii au câștigat cinci, alte două încheindu-le la egalitate. Astfel, Petrolul a urcat pe doi, iar moralul jucătorilor lui Contra este alimentat și de iminenta calificare în finala Cupei României, după 3-0 la Galați, cu Oțelul, în turul semifinalelor. Prahovenii mai au de jucat cu: Astra, Brașov, Viitorul, Gaz Metan (a), Steaua, Severin, Concordia, și „U” Cluj (d).

Astra
Giurgiuvenii păreau să fi pus monopol pe locul doi, dar faptul că au pierdut ultimele trei meciuri i-a dus în postura de a aluneca la un singur punct de locul cinci. Astra rămâne și ea în cursă pentru finala Cupei, după 0-0 la Cluj, cu CFR. Dezavantajul elevilor lui Isăilă din ultimele șapte etape este că vor evolua cu două contracandidate, Petrolul și Pandurii, în deplasare. În rest, Astra va mai întâlni: Ceahlăul, Oțelul, Rapid, CFR (a), Vaslui și Iași (d).

Pandurii
În tur, sub bagheta lui Grigoraș, oltenii au mers cap la cap cu Steaua, cedând Astrei poziția secundă abia în etapa a 17-a. Cu toate că Pandurii este la un punct de locul doi, șansele gorjenilor la Liga Europa par mai mici comparativ cu ale celorlalte echipe, fiindcă băieții lui Pustai au rezultate directe slabe cu Petrolul, Dinamo și Astra. „Minerii” vor mai întâlni: Dinamo, Bistrița, Viitorul, Brașov, Astra (a), Steaua, Severin și Concordia (d).  

Dinamo
Dinamoviști au un moral excelent de la venirea lui Țălnar. Astfel, în 2013, „câinii” au câștigat cinci meciuri din șapte, cele mai importante victorii fiind cu Rapid, Astra și CFR. Dinamo a ajuns astfel la două puncte de locul doi, iar meciul de azi, de la Pandurii, poate fi decisiv. Alb-roșii au ascendent moral

Publicat: 20 04. 2013, 08:42
Actualizat: 20 04. 2013, 08:43