Cristi Pustai i-a testat în amicalul de astăzi cu ACS Buftea pe jucătorii care au evoluat mai puțin sau deloc în ultimul test de verificare, disputat împotriva celor de la IF Brondby. Penultima clasată în seria I a ligii secunde, ACS Buftea i-a ținut în șah pe Pandurii profesorului Pustai până în minutul 21, când Adrian Pițian a restabilit egalitatea în urma unei lovituri libere.
Antrenorul gorjenilor s-a bazat pe următorul unsprezece: Pleașcă, Rusu, Rada, Buleică – Băcilă, Pițian, Alaverdashvili – Grigoraș, Matulevicius, Lemnaru. Pe parcurs au mai intrat Ibeh, Cocină și Horvath. În timpul partidei, Alaverdashvili și Lemnaru au acuzat probleme medicale, însă nu a fost nimic grav. Totodată, Viorel Nicoară, un alt jucător care s-a aflat în aceiași situație, va reveni la antrenamente după ce controlul medical a dovedit că acesta este apt de joc.
Pentru Pandurii acest amical a fost ultimul înaintea reluării campionatului. Gorjenii vor reveni miercuri în țară și tot în această zi vor pleca direct spre Piatra Neamț pentru meciul din etapa a XX a, împotriva Ceahlăului. În cel de-al doilea stagiu de pregătire din Antalya, Pandurii Târgu Jiu a obținut o victorie și trei egaluri: – IF Brondby (Danemarca) 2-1 – FK Zeta (Muntenegru) 0-0 – Jiangsu (China) 0-0 – ACS Buftea (România, Liga II, Seria I) 1-1
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER