Pandurii, în Liga a III-a?** Cum ar fi încercat gorjenii să păcălească FRF pentru a fi programați cu Vasluiul

Internațional Curtea de Argeș a anunțat, într-un comunicat, că
gruparea Pandurii nu își achitase, până miercuri, datoria de
3.535.468 de lei pe care o are către argeșeni, deși oficialii
clubului din Târgu Jiu au susținut că au rezolvat această
situație.

„Până, astăzi, 18.05.2011 nu au reușit să facă dovada
plății debitului de 3.535.468 lui plus 1.610 lei către
Internațional Curtea de Argeș. Dacă în urmă cu două săptămâni,
președintele CS Pandurii susținea că nu are nicio datorie către FC
Internațional, în ultima săptămână acesta a schimbat retorica
susținând că vrea să plătească, pentru ca marți 17.05.2011, cu
câteva ore înaintea expirării termenului limită, să ne solicite
amânarea plății debitului. CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu trebuia
să prezinte până la ora 24.00 a zilei de 17.05.2011 «documente prin
care se face dovada executării obligațiilor»”,
se arată în
comunicatul emis de Internațional Curtea de Argeș.

Mai mult, conducătorii grupării argeșene susțin că
reprezentanții clubului Pandurii au încercat să păcălească
Federația Română de Fotbal, trimițând copii ale unor ordine de
plată, care nu aveau acoperire la acel moment. „La ora
23.59, la câteva ore după ce solicitase clubului nostru amânarea
plății, clubul gorjean a transmis prin fax către FRF trei copii
foarte puțin lizibile ale unor ordine de plată al căror conținut
presupune că CS Pandurii ar fi efectuat plata prin sistemul
internet banking sau multicash care permite efectuarea plăților de
la sediul / domiciliul plătitorului. Nu ar fi fost nicio problemă
dacă plata făcută de CS Pandurii către Trezoreria Statului pentru
clubul nostru s-ar fi putut realiza printr-un astfel de sistem la
orele 23.00. O plată către Trezoreria Statului trebuie însă făcută
prin ordine speciale de plată a căror scanare e obligatorie la
sediul băncii pentru a fi validată plata. Tragem concluzia că fie
plata nu a fost efectuată deloc, fie a fost efectuată pe data de
18.05.2011, în afara termenului legal
„, se mai specifică
în comunicat.

În încheiere, reprezentanții clubului Internațional Curtea de
Argeș spun că urmările acestor dezinformări ar putea fi mult mai
drastice și pentru alte părți implicate: „Deși CNSL (n.r.
Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF) a avut
cunoștință că DGFP Argeș (n.r. Direcția Generală a Finanțelor
Publice) nu poate confirma plata, s-a grăbit să ridice în mod
irevocabil sancțiunea neprogramării fără a avea vreo dovadă că CS
Pandurii Lignitul Târgu Jiu a efectuat plata stingând obligațiile
ce îi reveneau. În situația confirmării celor arătate mai sus,
urmările sunt greu de evaluat, producând prejudicii și altor părți
în afara celor implicate direct în acest litigiu”.

Pandurii Târgu Jiu a terminat sezonul 2009/2010 al Ligii I pe
poziția a 15-a, însă a rămas în prima ligă luând locul echipei
Internațional Curtea de Argeș, care a decis să se retragă din
campionat. Echipa Pandurii a transferat de la Internațional mai
mulți jucători înaintea debutului acestui sezon, urmând să cedeze
suma încasată din drepturile de televizare (circa 1,4 milioane de
euro) finanațatorului clubului Internațional, Benone Lazăr.

Dacă nu ar fi fost programată în ultima etapă, gruparea gorjeană
s-ar fi aflat la a doua neprogramare în acest sezon al Ligii I,
după meciul cu Oțelul Galați, din etapa a XIX-a a Ligii I, ceea ce
ar fi dus la retrogradarea echipei direct în Liga a III-a.

MEDIAFAX

Publicat: 19 05. 2011, 12:50
Actualizat: 19 05. 2011, 12:55