Fotbaliștii de la Pandurii au început ieri pregătirea în Austria, la Bad Kleinkirchheim, antrenându-se pe un teren situat la apoximativ zece kilometri de locul de cantonament. Sorin Cârțu a avut la pregătire toți cei 27 de jucători, celor 26 care au plecat de la Târgu Jiu alăturându-li-se între timp și sârbul Vladimir Ribic.
În această după-amiază, gorjenii vor juca, de la orele 18:00, primul amical din stagiul austriac, cel cu formația locală de prima ligă, Austria Karnten.
 Hotelul unde este cazată delegația echipei Pandurii este situat la altitudine, într-o zonă pitorească a Austriei, din regiunea Karnten. Hotelul Kleinkirchheim oferă și un teren de antrenament, situat la zece kilometri, precum și câte trei arbitrii la fiecare joc amical, asistență medicală, spălatul echipamentului de două ori pe zi, sală conferință și multe alte facilități.
"Condițiile sunt foarte bune și în cadrul hotelului din punct de vedere al cazării, servirii și meniului. La fel de bune sunt și condițiile de antrenament, ne pregătim pe un teren bun, dotat cu vestiare, sală de forță și toate utilitățile pentru pregătire. Antrenorii sunt mulțumiți de modul cum pot pregăti echipa aici. Am avut o discuție cu Sorin Cârțu și e foarte încântat. ”, a spus Viorel Temelescu, managerul general al echipei Pandurii.
În afara celor cinci amicale programate la Bad Kleinkirchheim, echipa din Târgu Jiu va mai disputa un joc de verificare, la revenirea în țară, tot la Budapesta. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER