Pandurii-Oțelul nu se rejoacă?** „Am trecut la pierderi acest meci încă de la prima etapă”

Redactor:
Bitescu Wili
Pandurii-Oțelul nu se rejoacă?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul echipei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, a
declarat, luni, că nu este surprins că Tribunalul de Aribtraj
Sportiv nu a anunțat încă o decizie în privința meciului cu Oțelul
Galați, din etapa a XIX-a, și a precizat că el a trecut această
partidă la pierderi încă de la început.

„Nu mă surprinde faptul că nu s-a dat o decizie astăzi la
TAS. Eu am trecut la pierderi meciul cu Oțelul încă de la prima
etapă a acestui an când nu s-a jucat, așa că nici nu-mi fac prea
multe iluzii că meciul se va juca. Nu sunt în cunoștință de cauză
de ce nu s-a dat decizia, nu e problema mea, este a altora. Cert e
că mi-aș fi dorit să se joace pe teren această partidă, dar din
punctul meu de vedere e prea târziu să se mai joace acest meci. Nu
cred că este posibil ca după finalul campionatului să se mai
dispute meciul. 99,99 la sută eu cred că nu se va
disputa”
, a spus Grigoraș.

Petre Grigoraș a precizat că formația Pandurii poate nu s-ar fi
salvat de la retrogradare dacă s-ar fi gândit doar la rejucarea
meciului cu Oțelul. „Dacă ne gândeam noi doar la rejucarea
meciului cu Oțelul, poate acum aveam 20 de puncte și eram
retrogradați. Așa că mai bine am exclus această variantă de tot și
am acceptat acea înfrângere la masa verde și ne-am continuat
parcursul în campionat. Și așa am reușit să ne salvăm deși foarte
puțini ne dădeau șanse după zece etape când aveam șase puncte
echipa și prea puțini mai credeau că ne vom salva. Mă bucur că,
fotbalistic vorbind, am reușit să ne salvăm cu două etape înainte
de a se termina campionatul să ne salvăm, ținând cont și de faptul
că nu am jucat la Târgu Jiu ci am jucat tot returul la Severin.
Ultimul joc, care a fost destul de slab, nu vreau să strice
imaginea echipei din acest retur”
, a adăugat
tehnicianul.

Echipa Oțelul Galați a câștigat primul titlu de campioană a
României din istoria sa, după ce a învins, duminică seară, pe teren
propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), formația FC Timișoara, în etapa a
XXXIII-a, penultima, a Ligii I. Însă, deși matematic este
campioană, Oțelul trebuie să aștepte și decizia TAS privind meciul
din etapa a XIX-a a Ligii I cu Pandurii, câștigat cu scorul de 3-0
la „masa verde”.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii picante
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii…
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×