Pandurii-Oțelul se poate întoarce și de la 0-3!** Poli Iași a obținut în 2009 o rejucare

O speță diferită față de cea legată de
neprogramarea Pandurilor în prima etapă din acest an ar putea fi
precedentul de care gorjenii se pot lega pentru a cere rejucarea
meciului cu Oțelul. E vorba de partida Poli Iași – Farul din
sezonul 2008-2009.

Partida din Copou nu a apucat să se joace, în primă fază, pe teren,
de vină fiind o pană de curent ce a afectat instalația de nocturnă
a stadionului „Emil Alexandrescu”. Centralul Istvan Kovacs le-a
acordat atunci gazdelor un răgaz de jumătate de oră pentru a repara
defecțiunea, însă fără rezultat. Partida nu s-a mai jucat atunci și
lupta dintre cele două cluburi s-a dat în continuare la comisiile
LPF.

TAS a stabilit: se joacă!

Farul cerea cele trei puncte la „masa verde”, în timp ce moldovenii
s-au legat de faptul că, în conformitate cu ROAF, arbitrul era
obligat să aștepte 60 de minute înainte să oprească partida. Cazul
a ajuns în cele din urmă la TAS, care a dat câștig de cauză
ieșenilor, și meciul a fost rejucat. Pe teren, tot Poli Iași a
câștigat, scor 2-1, și Farul a retrogradat la finele acelui
campionat în Liga a II-a. O eventuală victorie la TAS i-ar putea
aduce deci și lui Marin Condescu posibilitatea disputării
confruntării cu Oțelul.

Costin Negraru

Publicat: 05 03. 2011, 08:38
Actualizat: 05 03. 2011, 08:39