Pandurii primește o veste bună chiar înainte de meciul cu Steaua. Primarul din Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, dă asigurări jucătorilor lui Edi Iordănescu că își vor primi salariile fără probleme chiar dacă Complexul Energetic Oltenia nu se mai implică financiar la echipă.
„Legat de problemele apărute la Pandurii, am avut o întâlnire cu cei mai reprezentativi jucători ai echipei, am discutat, știm că nu au luat salariile de trei luni. Facem eforturi în aceste zile ca banii să se primească cel târziu săptămâna viitoare, suntem într-o situație și grea, dar și o situatie care poate să faca din orașul Târgu Jiu un oraș campion, suntem atât de aproape de aceasta performanță.
Asta am și discutat cu jucătorii pentru că performanța nu le este nici lor indiferentă, își vor lega numele de o performanță, fie vicecampioni sau campioni la Pandurii. I-am rugat să aibă puțină răbdare, asta este situația actuală în fotbal, este foarte dificil să susținem sportul, să sustțnem activitatea sportivă”, a declarat Florin Cârciumaru pentru Agerpres.
Victor Georgescu, ministrul Energiei, anunța în urmă cu aproximativ două luni că CEO (Complexul Energetic Oltenia) nu va mai susține clubul de fotbal Pandurii Târgu-Jiu din pricina pierderilor înregistrate de companie.
Conform unor informații oferite chiar de oameni din conducerea clubului, Complexul Energetic contribuia la bugetul echipei de fotbal cu aproximativ 2 milioane de euro anual.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER