Pandurii rămân fără victorie acasă în 2014, Viitorul tremură în continuare. Pandurii – Viitorul 1-1
Fără niciun obiectiv în acest final de sezon, dar cu trei eșecuri consecutive și cu ultima victorie obținută acasă în decembrie 2013, Pandurii avea nevoie de o victorie care să aducă împăcarea cu suporterii. De partea cealaltă, Viitorul a reînceput să tremure după seria bună reușită de FC Brașov, care i-a scos pe ardeleni din „zona minată”.
A ieșit un meci frumos la Târgu Jiu, jucat pe contre și cu multe ocazii de poartă. Nistor nu a nimerit poarta părăsită de Balauru (15), Mamele a reluat peste din șase metri (18), iar la poarta cealaltă Răzvan Marin a lovit bara, în timp ce golul lui Axente a fost anulat pentru un henț al lui Moga (37).
Și repriza secundă a avut același ritm, cu cele două echipe ratând din toate pozițiile. Tabela s-a mișcat pentru prima dată în minutul 76, atunci când Alex Dos Santos a profitat de o minge lăsată de Matulevicius și l-a învins pe Balauru cu un șut plasat. Gazdele nu s-au bucurat prea mult. Abia intrat, Florin Tănase l-a bătut pe Mingote cu o reluare din apropiere, după centrarea lui Axente (82). Finalul s-a jucat cu garda jos, cu ambele echipe încercând în zadar să dea lovitura decisivă. Grigoraș mai are o singură șansă, cu brașovenii de la Corona, pentru a aduce prima victorie acasă în acest an. De partea cealaltă, Viitorul mai adaugă un punct un clasament, dar tremură în continuare.
ECHIPELE DE START
PANDURII: Mingote – Pleașcă, Erico, Mamele, Momcilovic – Dan Nistor, Anton, Nicandro – Shamsin, Matulevicius, Nicoară
Rezerve: Stanca, Ungurușan, Paraskevas, Elton, Distefano, Dos Santos, Ciucur
Antrenor: Petre Grigoraș
VIITORUL: Balauru – Moga, Mitrea, Larie, Toșca – Benzar, Țîru – Băluță, Al. Lazăr, R. Marin – Axente
Rezerve: Buzbuchi, Puțanu, Fl. Tănase, Dică, Mitriță, Daminuță, Cârstocea
Antrenor: Bogdan Vintilă
Arbitri: Adrian Comănescu, Adrian Ghinguleac, Marius Nicoară
CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT DE LA PANDURII – VIITORUL