Pandurii rămâne fără finanțare: Complexul Energetic Oltenia nu mai poate susține clubul! Reacția oficialilor gorjeni: „Ar fi păcat să mai dispară o echipă!”
UPDATE: Narcis Răducan, președintele Pandurilor, a declarat, vineri, la Dolce Sport, că fără banii de la Complexul Energetic Oltenia, clubul nu poate rezista. „CEO ne dă 2 milioane de euro. Ce e frustrant pentru noi e că am reușit cu acest buget să aducem echipa în cupele europene, în play-off și să avem patru jucători la echipa națională. Eu sunt de acord să încercăm să ieșim de sub tutela CEO, chiar dacă în această zonă minieră, se întorc bani către sport. Am rugat conducerea CEO să ne sprijine în acest sezon, pentru că mai avem și datorii. E o lovitură directă. Mai greu de atât nu se poate. Avem două luni întârziere la salarii și bonusurile restante din noiembrie. Este deja prea mult pentru niște oameni care au muncit pentru acest oraș. N-avem cum să rezistăm fără acești bani. Suntem singura echipă din Oltenia pe un loc din play-off și ar fi păcat să mai dispară o echipă în plin campionat”, a spus Răducan.
Pandurii Târgu-Jiu primește o lovitură extrem de importantă. Echipa condusă de Edi Iordănescu rămâne fără finanțare, anunțul fiind făcut chiar de ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
„În urma rezultatelor financiare care prevăd o potențială pierdere record, consider de la sine înțeles ca programele de sponsorizare ale Complexului Energetic Oltenia să se suspende. Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu, un club profesionist de fotbal, nu face excepție de la această regulă. Vom avea grijă ca la aprobarea bugetului companiei să nu avem surprize neplăcute în care să descoperim posibile sponsorizări ascunse la categoria ‘și alte plăti'”, a fost mesajul postat de Grigorescu pe contul său de Facebook.
Conform unor informații oferite chiar de oameni din conducerea clubului, Complexul Energetic contribuia la bugetul echipei de fotbal cu aproximativ 2 milioane de euro anual.
Cu două etape înainte de finalul sezonului regulat, Pandurii se află pe locul 5 în clasamentul Ligii 1, cu 43 de puncte, la patru puncte în spatele liderului Astra.