Pandurii se întărește cu un jucător de 21 de ani! Atacantul a evoluat la trei echipe de Bundesliga
Pandurii continuă să se întărească pentru acest sezon extrem de solicitant. Echipa gorjeană este angrenată pe trei fronturi (campionat, Cupa României și Europa League) și are nevoie de un lot cât mai numeros pentru a putea face față.
Conform site-ul german transfermarkt.de, Pandurii l-a achiziționat pe Feiz Shamsin, jucător din Liban care are și cetățenie germană. Shamsin și-a început cariera la Hamburg SV, a trecut apoi pe la St. Pauli și și-a încheiat „aventura” nemțească la Hannover. În ultimul sezon, Shamsin a jucat la Ijtimai Tripoli.
Feiz Shamsin este atacant, are 21 de ani, iar pentru naționala de seniori a țării sale a jucat 7 partide și a marcat un gol.