Pandurii solicită reprogramarea meciului cu Oțelul! UPDATE Vezi ce a răspuns Dragomir
UPDATE 19:29
Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat,
joi, în cadrul unei emisiuni televizate, că cererea grupării
Pandurii privind reprogramarea meciului cu Oțelul Galați a fost
respinsă, la fel ca toate celelalte doleanțe al clubului din Târgu
Jiu, pe motiv că sunt nefondate.
Dumitru Dragomir a citit, în cadrul emisiunii Fanatik Show de la
Digisport, răspunsul pe care LPF îl va trimite grupării Pandurii,
ca urmare a adresei trimise de clubul gorjean prin care se solicita
suspendarea deciziei Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor de a
nu programa formația la meciul cu Oțelul Galați, reprogramarea
partidei, permisiunea de a înregistra transferurile și punerea în
aplicare a unei decizii a Tribunalului Gorj privind cazul Ilie
Iordache.
Președintele LPF a menționat că li s-a adus la cunoștință
oficialilor clubului Pandurii că aceste cereri sunt nefondate și că
singura posibilitatea ca meciul să fie programat era plata
datoriilor. În plus, Dragomir a menționat că LPF nu poate aplica o
decizie a unei instanțe civile, deoarece „nicio instanță civilă nu
poate interveni în activitatea comisiilor jurisdicționale”.
„S-a terminat, Oțelul a câștigat cu 3-0. Pentru noi, TAS-ul
este valabil. Curtea de Apel din București și-a declinat
competența. De la Curtea de Apel București a venit răspunsul că nu
este de competența lor, nu puteau să judece. Orice instanță, dacă
nu este coruptă, nu poate să nu dea dreptate. Spui că recunoști
comisiile, că recunoști datoria, că parte din bani te obligi să o
dai până la data de .., iar apoi te oprești (n.r. – Dragomir se
referă la președintele Pandurii, Marin Condescu). A recunoscut
(n.r. – datoria), a dat 60 la sută din sumă, după care s-a oprit.
De ce nu au plătit taxa de la TAS? Pentru că avocatul i-a spus că
pierde sigur”, a precizat Dragomir.
Conducerea clubului Pandurii a trimis o adresă LPF, prin care
cere suspendarea deciziei Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor
de a nu o programa la meciul cu Oțelul Galați, din cauza datoriei
către Dinamo, și punerea în aplicare a unei decizii a Tribunalului
Gorj privind cazul Ilie Iordache.
Oficialii grupării gorjene au publicat, joi, pe site-ul oficial,
adresa către președintele LPF, Dumitru Dragomir, prin care cer
reprogramarea partidei cu Oțelul Galați și permisiunea de a
înregistra transferurile.
„Subscrisa, CS Pandurii Lignitul Tg.-Jiu (numită în
continuare CS Pandurii), prin reprezentant legal Marin Condescu –
președinte, vă solicităm imperativ ca în termen de 24 de ore de la
comunicarea prezentei să luați următoarele măsuri: să convocați de
urgență organismul jurisdicțional competent să dispună suspendarea
executării sancțiunilor aplicate CS Pandurii prin încheierea din
data de 08/02/2011 pronunțată de Comisia pentru Solutionarea
Litigiilor din cadrul LPF; să luați toate măsurile necesare în
vederea reprogramarii jocului CS Pandurii – FC Oțelul Galati
contând pentru etapa a XIX-a; să luați toate măsurile necesare în
vederea operării transferurilor care au primit data certă de la
Secretariatul LPF; să luați toate măsurile necesare în vederea
punerii în executare a Sentintei Civile nr. 44 din 11/02/2010
pronunțată de Tribunalul Gorj și rămasă irevocabilă prin Decizia
nr. 626 din 04/05/2010 a Curții de Apel Craiova. În calitatea
dumneavoastra de președinte al LPF aveți obligația de a verifica
aplicarea și respectarea legislației în vigoare, inclusiv a
hotărârilor instanțelor puterii judecătorești din România care
funcționeaza în conformitate cu dispozitiile Constituției
României”, se arată în adresa respectivă.
Conducerea clubului Pandurii consideră că deciziile luate de
comisiile LPF în acest caz sunt ilegale.
„CS Pandurii a informat în mod repetat institutia pe care
dumneavoastră o conduceti asupra faptului ca Hotararea nr. 13 din
09/07/2009 a CSL si Decizia nr. 6 din 06/08/2009 a Comisiei de
Recurs sunt ilegale, fiind adoptate cu încalcarea Statutelor si
Regulamentelor FIFA și FRF. În consecință, aceste hotărâri sunt
lipsite de efecte juridice fiind pronunțate de organisme
jurisdictionale care funcționau în afara dispozițiilor legale și
statutare în vigoare. Totodată, vă reamintim ca decizia nr.
77/CF/2009 pronuntata de Curtea de Arbitraj pentru Fotbal care a
stat la baza adoptarii hotărârilor sus-mentionate a fost
desființată de catre instantele judecatoresti din Romania, iar LPF
este obligata sa recunoasca hotărarile acestor instante. Referitor
la legitimarea jucătorului Iordache Ilie la clubul AEK Atena vă
rugam să observați că aceasta s-a realizat în baza unor documente
false emise de Federatia Română de Fotbal cu complicitatea
Comitetului Executiv din care faceți și dumneavoastra parte. De
altfel, aceste fapte fac obiectul unor dosare penale aflate în curs
de cercetare la Direcția Națională Anticorupție”, se
menționează în adresa semnată de președintele Marin Condescu.
Liga Profesionistă de Fotbal nu a programat echipa Pandurii Târgu
Jiu în partida cu Oțelul Galați de pe teren propriu, din cadrul
etapei a XIX-a a Ligii I, din cauza unei datorii către FC Dinamo
din transferul jucătorului Ilie Iordache. Gălățenii vor câștiga
acest meci la masa verde.