Pandurii sunt în efectiv complet! ** Păcurar a revenit în cantonamentul de la Rânca

Alexandru Păcurar s-a întors sâmbătă seara în cantonamentul de
la Rânca, după ce fusese învoit două zile pentru a merge la Cluj,
unde avea de dat un examen la Facultatea de Educație Fizică și
Sport.
Mijlocașul a spus că a trecut cu bine toate examenele din această
sesiune și că va fi nevoit să mai plece o dată din cantonament, la
finele lunii, când va susține examenul de licență:„Am luat
toate examenele dar mai am de susținut pe cel de licență. Deja am
făcut demersuri pentru a mă întoarce în 31 ianuarie la Cluj pentru
examen și după aceea voi merge din nou în Antalya”
, a spus
jucătorul.

Printre altele, Păcurar a recunoscut că își negociază plecarea
de la formația din Târgu Jiu și că nu duce lipsă de oferte, dar a
precizat că prețul cerut de șefii de la Pandurii e destul de mare,
fapt ce i-ar putea îngreuna tratativele. „Oferte sunt și
din afară și din țară, dar se cere prea mult și cei care mă vor nu
pot să plătească atât. Dacă nu se rezolvă nimic, dacă nu plătește
nimeni cât se cere pe mine, rămân aici la Pandurii”.

Păcurar a primit la finalul turului de la conducerea clubului, un
document prin care se poate transfera la orice echipă care plătește
suma de 300.000 euro. Golgheterul pandurilor în turul
campionatului, Alexandru Păcurar a ratat în această iarnă
transferul către FC Vaslui, moldovenii preferându-l pe bistrițeanul
Lucian Sânmărtean.

Gorjenii, tot fără
preparator

Deși au anunțat că s-au înțeles cu un preparator fizic din
Serbia, gorjenii nu au ajuns în cele din urmă la un acord cu
sârbul Slobodan Pajovic, astfel că primul stagiu al iernii va fi
condus de antrenorul Liviu Ciobotariu. „Nu am căzut la o
înțelegere, deocamdată. Nu e vorba de bani, mai sunt și alte
probleme în discuție, de comunicare, de exemplu. Pajovic nu știe
foarte bine limba engleză”
, a spus vicepreședintele Viorel
Temelescu. Pajovic activează la formația cipriotă Ethnikos, iar în
trecut a mai pregătit Steaua Roșie Belgrad, Levski Sofia și Litex
Sloveci.

Șapte
amicale pentru panduri

Conducerea clubului a finalizat programul amicalelor pe care trupa
lui Ciobotariu le vor susține în această iarnă. Imediat după
stagiul de la Rânca, pe 21 ianuarie, Pandurii se vor duela, la
Târgu Jiu, cu o formație din Liga a II-a, iar în cantonamentul din
Antalya mai sunt stabilite alte cinci meciuri de verificare.
Elevii lui „Ciobi” vor juca cu SV Ried (Austria), FK Rudar Pljevlja
(Muntenegru), NK Varteks (Croația), FC Neftci Baku (Azerbaidjan) și
FC Austria Magna (Austria), toate formații din prima ligă. Ultimul
amical va fi cu o săptămână înainte de startul returului, pe 13
februarie, când Pandurii vor juca în compania Gloriei Buzău.

Publicat: 17 01. 2010, 18:45
Actualizat: 17 01. 2010, 18:46