Gorjenii mai testează și un fost internațional camerunez de fotbal pe plajă
Formația gorjeană va pleca într-un stagiu de pregătire în Turcia, în perioada 21 ianuarie – 2 februarie în stațiunea Lara din Antalya. Echipa va fi cantonată la Mardan Sport Complex din Lara, având la dispoziție o bază sportivă cu cinci terenuri de antrenament și unul de joc. În cadrul acestui cantonament, în lotul Pandurilor vor fi figura și doi camerunezi care vor da probe. Primul dintre ei este Franck Kom (foto), 21 de ani, care joacă la închidere, este internațional de tineret al camerunezilor și a evoluat ultima dată la Etoile Sahel.
Cel de-al doilea african este micuțul Josue Tamen Medrano Ngathie (1,64 m), mijlocaș de 26 de ani, care a jucat ultima dată la Sunshine Stars din Nigeria, iar în 2006 a participat la Cupa Mondială de Fotbal pe Plajă, fiind om de bază al naționalei cameruneze.
În altă ordine de idei, s-a stabilit și componența staff-ul tehnic care îl va ajuta pe Pustai la Pandurii. Secund va fi Flavius Șomfălean cu care a lucrat la Mediaș, preparatorul fizic a fost desemnat Ferencz Bajko, cel care în tur a fost la FCM Tg. Mureș, iar antrenor cu portarii va fi Vali David, ultima dată la Turnu Severin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER