Basarab Panduru spune că Becali are dreptate să critice echipa după rușinea din Giulești și că Toja și ai lui trebuie să dovedească în meciul cu Poli că a fost vorba doar de un accident. Panduru a declarat că nu refuză din start varianta de a prelua echipa din vară. „Meciul cu Timișoara e decisiv. Se joacă titlul”, a mai spus managerul sportiv din Ghencea
„Cu Rapid au fost unele greșeli din partea noastră. După meciul cu Timișoara vom vedea dacă înfrângerea din Giulești a fost doar un accident. Jucătorii trebuie să dovedească acest lucru. Dacă nu batem Timișoara, nu mai avem nici o șansă la titlu. Partida cu Timișoara este decisivă, pentru că CFR Cluj joacă cu Alba Iulia. Nu jucăm mare lucru, dar cine joacă? Dacă ești pe primul loc, nu înseamnă că și joci. Nimeni din Ligă I nu joacă strălucit, toate sunt cam pe acolo”, a declarat Basarab Panduru la Digi Sport.
Panduru: „Nu știu dacă voi prelua echipa” „Nu am făcut nici o promisiune că nu voi prelua Steaua. Lăsați-mă să văd ce fac în vară! De cinci ani se vorbește că voi fi următorul antrenor, am ajuns un fel de sperietoare. Să vedem ce se va întâmpla în vară. Nu am avut nicio discuție până acum, pentru că depinde și de locul pe care vom termina”
„În locul lui Becali, nu îl criticam pe Stoichiță”
„În locul lui Becali nu l-aș fi criticat pe Stoichiță. Nu suntem 20 de persoane în club și să fim de negăsit. Cel mai bine ar fi să reglăm lucrurile între noi”, a mai declarat Panduru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER