Managerul sportiv al Stelei s-a declarat mulțumit de remiza obținută de elevii lui Mihai Stoichiță la Brașov. Basarab Panduru s-a referit și la situația tensionată dintre fani și conducerea clubului din Ghencea, și este încrezător că suporterii vor reveni lângă echipă.
„Brașov a controlat prima repriză, noi am avut ocazii mari în a doua, per total e bine, un rezultat echitabil. Nu mi-e teamă de suporteri, îi așteptăm alături de noi. În Europa League, cu Twente, va fi diferit, am făcut un egal în prima partidă, trebuie să ne luăm revanșa.”, a declarat Panduru la finalul partidei de la Brașov.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER