Cele șapte formații din Liga 1 care au ales să își facă pregătirea de iarnă în Turcia au tras o sperietură serioasă în noaptea de luni spre marți, când un cutremur puternic i-a trezit din somn la ora 3.
Seismul a avut loc în Marea Mediterană, pe coasta de sud-vest a Ciprului, și a fost resimțit și în Turcia, Egipt, Israel și Liban, conform TRT World. Cutremurul a avut magnitudinea de 6,6 grade pe scara Richter și a avut loc în toiul nopții, zguduiturile resimțindu-se puternic.
Conform aceleiași surse, nu au fost înregistrate pierderi materiale sau victime.
Nu mai puțin de șapte formații din Liga 1 sunt în acest moment în Turcia, unde s-a resimțit un cutremur puternic, de 6,6 grade pe scara Richter. Seismul s-a produs pe coasta de sud-vest a Ciprului, în Marea Mediterană, și a afectat mai multe țări, care însă nu au raportat victime.
Voluntari, Rapid, Gaz Metan, Universitatea Craiova, UTA, Chindia Târgoviște și FC Botoșani sunt formațiile prezente în Turcia pentru a efectua un cantonament în vederea pregătirii meciurilor oficiale din 2022. LPF a stabilit programul primei etape din acest an, care va debuta cu meciul dintre FC Argeș și Dinamo, programat pe 21 ianuarie.
Dintre formațiile din Liga 1 care au ales să se pregătească în afara granițelor țării noastre în această iarnă, doar liderul CFR Cluj a ales să plece în Spania. Dintre cele șapte formații prezente în Turcia, Universitatea Craiova, FC Botoșani, Voluntari și UTA își efectuează stagiul la Belek, pe când Rapid, Chindia și Gaz Metan au ales Lara.
Din fericire, jucătorii echipelor noastre s-au ales doar cu o sperietură serioasă, nefiind raportate pierderi materiale sau răniți de către autorități după producerea acestui seism.
(Sursă foto: pagina oficială de facebook a FC Voluntari)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER