Panin, la meciul 100 în Liga I!**

Fotbalistul echipei CFR Cluj Cristian Panin a evoluat, sâmbătă, în partida pe care formația sa a câștigat-o cu scorul de 3-0 (1-0) în fața echipei SC Vaslui, în meciul cu numărul 100 în Liga I.

Panin, în vârstă de 31 de ani, a debutat în Liga I la 18 august 2002, în partida UTA Arad – FC Național, scor 1-2, din sezonul 2002-2003, la finalul căruia gruparea arădeană, la care evolua actualul fotbalist al CFR-ului, a retrogradat. După un sezon în care a jucat în eșalonul secund, Panin s-a transferat la CFR Cluj.

În meciul său aniversar, Cristian Panin a marcat ultimul gol al partidei cu SC Vasluui, în urma unei lovituri libere de la aproximativ 28 de metri.

Cristian Panin a declarat că meciul 100 este o performanță pentru că la CFR este o concurență mare. "Această victorie este importantă pentru noi, pentru suporteri nu doar pentru banca tehnică. Dacă nu am fi luat prime la acest meci, tot am fi jucat pentru orgoliul nostru. Faptul că am evoluat în meciul 100 în Liga I este o performanță, dacã ținem cont ce concurență este la CFR Cluj", a spus Panin.

MEDIAFAX

Publicat: 04 04. 2009, 20:26
Actualizat: 04 04. 2009, 20:28