Transferat în acesata iarnă în Liga 1, la ACS Poli Timișoara, atacantul Alex Nimely a vorbit pentru ITV despre experiența sa în România. Fost jucător la Manchester City în perioada 2008-2014, dar cu o singură prezență în prima echipă (a fost împrumutat în această perioadă la Middlesbrough, Coventry și Crystal Palace), vârful de 24 de ani născut în Liberia spune că transferul la Timișoara i se datorează și lui Costel Pantilimon. Nimely, care are trei selecții și un gol în naționala U20 a Angliei, a povestit că, în perioada în care era coleg cu Pantilimon la City, avea o relație apropiată cu portarul român, iar acesta i-a vorbit în multe rânduri despre fotbalul din Liga 1.
„Acum doi sau trei ani, când Pantilimon era la City, vorbeam destul de mult și în special despre fotbalul românesc. Deci e și „vina” lui că am ajuns aici. Când am ajuns aici am descoperit că peste tot prin club sunt imagini cu Pantilimon. E un erou aici. Agentul meu mi-a găsit această înțelegere pentru a putea juca, pentru că n-am mai făcut-o de ceva timp. Mi-am dorit să o iau de la capăt și să încep din nou să joc fotbal, să fac ceea ce știu cel mai bine.
Am vorbit cu antrenorul și cu oamenii de acolo și ei știu ce îmi place cel mai mult să fac. în ultimele câteva săptămâni m-am antrenat și ei vor să joc în centru, deci sper că o să încep să marchez goluri.
Normal, nu va fi ca la City, dar acest transfer reprezintă o bună oportunitate pentru mine să încep să joc fotbal„, spune Alex Nimely, citat de itv.com.
Nimely, în timpul unui meci disputat în tricoul selecționatei U20 a Angliei
Nimely nu a apucat încă să debuteze pentru ACS Poli, dar le-a spus englezilor că speră să o facă în scurt timp și să înceapă să marcheze goluri care să îl ajute să joace „meci de meci” pentru Poli. Atacantul care n-a mai jucat în vreun meci oficial în ultimul an spune că „nu face nimic” în Timișoara, în afară de antrenamente și vrea să se concentreze exclusiv pe fotbal.
„Cred că în România voi avea șansa să joc în fiecare meci și voi avea ocazia să le arăt oamenilor ce pot să fac. Să revin după un an petrecut pe bară înseamnă că am lucruri de demonstrat.
În România nu fac mai nimic. Mă duc la antrenament și apoi înapoi la hotel. Nu sunt multe locuri în Timișoara în care să mergi, poate la mall sau la cinema. Cred că e mai bine așa pentru că, uneori, în Manchester ai mereu lucruri pe care le poți face și eu trebuie să fiu concentrat la fotbal în acest moment, nu la prieteni”, a mai declarat Nimely pentru sursa citată.
Probleme în Anglia
Considerat un talent imens la începutul carierei Nimely a avut probleme în viața extrasportivă, iar la ultimul său club, Port Vale, a jucat un singur meci oficial, după ce a intrat în conflict cu antrenorul său. La începutul lui 2015 s-a dus să se antrenze cu Bolton Wanderers fără permisiunea clubului, iar ulterior a ratat mai multe ședințe de antrenament la Port Vale. În această perioadă, s-a autopropus la Conventry, unde ar fi fost dispus să joace fără să fie plătit.
Nimely a avut probleme și în viața de zi cu zi. În ianuarie 2014 a fost amendat cu 600 de lire și și-a pierdut permisul auto pentru 18 luni, după ce a fost prins băut la volan. A fost prins după ce a provocat un accident mergând pe contrasens pe o stradă cu sens unic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER