Jucătorul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a fost desemnat, luni, fotbalistul anului 2010 la cea de-a XIV-a ediție a Galei Fotbalului Românesc, ce s-a desfășurat la Crystal Palace Ballroom. Cristian Chivu a câștigat în acest an Cupa și campionatul Italiei, precum și Liga Campionilor. La categoria fotbalistul anului au mai fost nominalizați Gabriel Tamaș (West Bromwich Albion) și Ștefan Radu (Lazio Roma).
Antrenorul anului 2010 a fost desemnat Dan Petrescu. Au mai fost nominalizați: Dorinel Munteanu (Oțelul Galați) și Cristian Pustai (Gaz Metan Mediaș).
Investitorul anului 2010 a fost desemnat Adrian Porumboiu (FC Vaslui). Au mai fost nominalizați Marian Iancu (FC Timișoara) și Arpad Paszkany (CFR Cluj).
Conducătorul anului 2010 este Marius Stan (Oțelul Galați). Au mai fost nominalizați Ioan Horoba (Gaz Metan Mediaș) și Gheorghe Chivorchian (FC Timișoara).
Arbitrul anului 2010 este Cristian Balaj, care i-a devansat pe Alexandru Deaconu și Marius Avram.
Premiul pentru cel mai bun atacant al anului l-a primit Junior Moraes (Gloria Bistrița). Au mai fost nominalizați Lacina Traore (CFR Cluj) și Bogdan Stancu (Steaua).
Premiul pentru mijlocașul anului 2010 l-a primit Gabriel Paraschiv (Oțelul Galați). Au mai fost nominalizați Gabriel Torje (Dinamo) și Dan Alexa (FC Timișoara).
Premiul pentru cel mai bun apărător al anului i-a revenit lui Paul Papp (FC Vaslui). Au mai fost nominalizați Vasile Maftei (Unirea Urziceni) și Sergiu Costin (Oțelul Galați).
Premiul pentru portarul anului 2010 i-a revenit lui Costel Pantilimon (FC Timișoara), iar nominalizați au mai fost Ciprian Tătărușanu (Steaua) și Dușan Kuciak (FC Vaslui).
Premiul pentru cel mai bun stranier al anului a fost împărțit de Wesley Lopez (FC Vaslui) și Eric de Oliveira (Gaz Metan Mediaș). A mai fost nominalizat Pantelis Kapetanos (Steaua).
Premiul pentru revelația anului 2010 i-a revenit lui Cornel Râpă (Oțelul Galați). Au mai fost nominalizați Florin Gardoș (Steaua) și Alexandru Chipciu (FC Brașov).
Premiul pentru ascensiunea anului în arbitraj l-a primit Robert Dumitru.
Golgheterul anului este Andrei Cristea.
Cea mai bună jucătoare de fotbal în 2010 a fost Cosmina Dușa.
Cel mai bun jucător de fotbal în sală în 2010 a fost Cosmin Gherman.
Premiul pentru cea mai bună relație cu mass-media: Ionel Culina (Dinamo).
Premiul pentru cel mai spectaculos come-back: Florentin Petre.
Premiul pentru cea mai frumoasă galerie: Universitatea Craiova.
Trofeul Fair Play – Constantin Leonard alias „Lupul Singuratic” (suporter al echipei Unirea Urziceni).
Premiul de excelență pentru întreaga activitate în arbitraj: Marian Salomir.
Premiul de excelență pentru întreaga activitate de conducător: Valentin Alexandru.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER