Pantilimon, împăcat după eșecul din Giulești:** „Ne-a bătut o echipă net superioară”
Portarul Timișoarei, Costel Pantilimon, era împăcat cu ideea că
seria invincibilă a echipei sale a fost întreruptă de una dintre
cele mai în formă trupe ale campionatului.
„Am întâlnit o echipă foarte bună, care ne-a fost net
superioară. Mai sunt meciuri de jucat, mai sunt meciurile directe
și nu trebuie să ne împotmolim acum. Ne pare rău de acest eșec, dar
am avut în față o echipă valoroasă, care practică un fotbal frumos.
Este un campionat frumos, care cred că se va juca până în ultima
etapă„, a spus Pantilimon.
Cel mai bun rapidist al meciului cu Timișoara, Mihai Roman, era
fericit după succesul din meciul cu fostul lider al Ligii I:
„Mă simt excelent, am învins echipa de pe primul loc și
singura neînvinsă din acest sezon. Nu s-a întâmplat nimic nou, noi
am jucat la fel de bine în mai multe partide, dar ne-a lipsit
norocul. Sper să mai adunăm puncte”.
Portarul Mircea Bornescu nu îndrăznește să vorbească despre șansele
la titlu:
„Este o victorie de moral. Era de așteptat să ne dezlănțuim
azi, pentru că am adunat foarte mulți nervi în etapele care au
trecut. Sperăm ca pe viitor să urcăm cât mai mult în clasament. Nu
ne interesează titlul, ci să câștigăm următorul meci”.